Reglementări privind desfășurarea ceremoniilor pentru comemorarea eroilor Revoluției. Hotărârea CNSU
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis Hotărârea nr. 60 din 17.12.2020 prin care sunt reglementate condițiile de desfășurare și participare la ceremoniile oficiale organizate de către autorități și instituțiile publice, atât în spații închise cât și deschise, privind comemorarea eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989.
Ceremoniile oficiale definite conform Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale, organizate de autoritățile și instituțiile publice în spații închise, precum și întâlnirile de lucru organizate la nivelul acestora, cum ar fi, fără a se limita la acestea, sesiuni parlamentare, ședințe, reuniuni de lucru pregătitoare/ședințe ale
Guvernului/comisiilor, se pot desfășura cu respectarea următoarelor măsuri de protecție sanitară:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care participă;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană;
d) aerisirea încăperilor pentru o perioadă de cel puțin 10 minute la un interval de timp de cel mult 2 ore;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
Activitățile organizate în spații deschise, cu ocazia comemorării eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, sunt permise cu participarea a cel mult 100 persoane și respectarea următoarelor măsuri de protecție sanitară:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară activitatea;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării activității;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
De asemenea, Hotărârea propune ca funcționarea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri să fie permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident MORTAL pe DN 15: Două persoane au DECEDAT după impactul dintre un autocamion și un autoturism, între localitățile Stânceni și Ciobotani
Accident MORTAL pe DN 15: Două persoane au DECEDAT după impactul dintre un autocamion și un autoturism, între localitățile Stânceni și Ciobotani Un accident rutier s-a produs marți după-masa între un autocamion și un autoturism pe DN 15, între localitățile Stânceni și Ciobotani. Două persoane au decedat după impactul dintre o mașină și un autocamion. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cine a fost Sfântul Ilie, cel care aduce ploaia și umblă pe cer într-un car de foc. Tradiții și obiceiuri de 20 iulie