DOSAR PENAL in rem în cazul fetiței de doar 3 zile care a decedat la UPU Alba Iulia: A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întamplat
În urma decesului fetiței de doar 3 zile la secția de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență, polițiștii din Alba au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întamplat. Potrivit reprezentanților IPJ Alba, în acest caz a fost deschis un dosar de urmărire penală in rem.
Reamintim că o fetiță care abia venise pe lume de trei zile a murit la Secția UPU a Spitalului Judeţean din Alba Iulia, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Județean, bebeluşul s-a înecat cu lapte în timpul hrănirii.
Copilașul a fost preluat de o ambulanţă dintr-o localitate din orașul Zlatna şi a fost adus de urgenţă la SJU Alba Iulia, într-o stare foarte gravă, acesta necesitând intubare de la preluare şi până când a ajuns la spital.
Odată ajuns pe secţia de Primiri Urgențe, bebeluşul a fost intubat şi ventilat, făcându-se demersuri pentru transferarea acestuia la maternitatea din Sibiu sau Târgu Mureş, însă potrivit reprezentaţilor instituţiei medicale, din cauza stării foarte grave a bebeluşului, acest lucru nu s-a mai putut realiza.
Cu toate eforturile cadrelor medicale, din nefericire, bebeluşul a nu a mai putut fi salvat. Reprezentaţii Spitalului Judeţean de Urgenţe Alba Iulia urmează să ofere sâmbătă mai multe informaţii despre acest caz.
„O pacientă, în vârstă de 3 zile, a fost adusă de ambulanță în serviciul UPU la ora 18:36 pentru respirație dificilă afirmativ, apărută după alimentarea cu lapte; starea bebelușului a fost gravă din momentul sosirii în Unitatea de Primiri Urgențe, fiind intubat și ventilat mecanic; s-a luat legătura cu centrele universitare, iar cazul a fost acceptat de Spitalul Clinic Județean de Urgenta Târgu Mureș. Deși s-au oferit toate îngrijirile medicale de specialitate necesare, starea pacientei s-a degradat, suferind multiple stopuri cardio-respiratorii. La sosirea echipajului din județul Mureș starea pacientei era atât de gravă, încât nu a putut fi transportată. Decesul a fost declarat la ora 02:00”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Viitor consilier local de la Teiuș, surprins pe un câmp cultivat cu vinete: ”Nu lua bă! Nu lua, nu lua! Are camere pe baterii”
Viitor consilier local de la Teiuș, surprins pe un câmp cultivat cu vinete: ”Nu lua bă! Nu lua, nu lua! Are camere pe baterii” Consilierul local nou ales, Florea Dumitru, de la Teiuș, a fost surprins împreună cu încă două persoane, pe un câmp cultivat cu vinete, de camerele de supraveghere montate de proprietarii terenului. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cine a fost Sfântul Ilie, cel care aduce ploaia și umblă pe cer într-un car de foc. Tradiții și obiceiuri de 20 iulie