Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Cine sunt consilierii locali din Teiuș în mandatul 2020-2024. Ce venituri au potrivit declarațiilor de avere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cine sunt consilierii locali din Teiuș în mandatul 2020-2024. Ce venituri au potrivit declarațiilor de avere

Consiliul Local Teiuș și-a pornit activitatea din următorii 4 ani cu 13 reprezentanți de la 4 partide – 7 de la PSD, 4 de la PNL și câte unul de la Pro România și AUR. Doar 5 dintre aceștia au experiență în administrație, restul aleșilor fiind la primul mandat. Cine sunt aceștia și ce averi au, puteti afla din rândurile următoare, scrie teiusinfo.ro

Ioan Achimescu (PSD) este pensionar MAI și a fost viceprimar al Teiușului, în ultimii ani. Deține, împreună cu soția sa un apartament în Teiuș, cumpărat în anul 1992, o casă, tot în oraș, dobândită prin contract de întreținere, în anul 2010 și un autoturism Renaut Megane cu an de fabricație 2005. În ultimul an a obținut venituri de 37.200 de lei din pensie și 65.712 lei din salariul de viceprimar, iar soția sa, angajată a Primăriei Teiuș, a încasat 27.120 de lei salariu.

Bogdan Cristian Avram (PSD) lucrează ca programator de sistem la o companie din Blaj. Nu deține terenuri, apartamente sau case și are un autoturism BMW cu an de fabricație 2012. Conform declarației de avere, are un credit de 40.000 de lei, contractat în 2018 și scadent în 2023, iar veniturile sale din ultimul an au fost de 60.518 lei, din salariu.

Ovidiu-Dorin Coardoș (PSD) este salariat al unei firme din Teiuș. Deține un teren intravilan cu suprafața de 533 mp, în oraș, cumpărat în 2014 și un autoturism Audi cu an de fabricație 2004. Are un credit de 32.000 de lei, contractat în 2018, cu scadența în 2023 și a obținut în ultimul an venituri în valoare de 54.000 de lei, din salariu, în timp ce soția sa a încasat 22.941 de lei ca asistentă medicală la un cabinet privat, iar alocația celor 2 copii a fost, în total, 3.600 de lei.

Nicolae Ioan Florea (PSD), fără ocupație (potrivit declarației de avere), are în proprietate un teren forestier de 4,20 hectare cumpărat în 1998 și o casă cumpărată în 1996 (fără a fi precizate localitățile în care sunt situate); 3 autoturisme (2 Audi cu an de fabricație 2005; Opel Astra din 2000) și un tractor cu an de fabricație 1984. Nu a avut niciun venit în ultimele 12 luni, iar soția sa a încasat 19.200 de lei, din salariul de muncitoare.

Ilie Opruța (PSD), fost consilier local în 2016-2020, este pensionar, dar a obținut venituri în ultimul an și din vânzarea unor produse (Fitofarmacie). Deține, împreună cu soția sa, mai multe parcele de teren agricol, în Teiuș și Galda de Jos, în suprafață totală de 3,51 hectare, dobândite prin Legea 18, moștenire sau cumpărare; două case în Teiuș (una moștenită în 2004 și una construită în 1997) și un autoturism BMW cu an de fabricație 2015. A obținut venituri în valoare totală de 54.084 de lei (26.880 – pensie; 19.200 de lei – Fitofarmacie; 8.004 lei – indemnizație de consilier local), iar soția sa a încasat 17.040 de lei pensie, 1.500 de lei subvenții de la APIA și 4.200 de lei de la Fitofarmacie.

Valer-Cristian Sularea (PSD), fost consilier local și în 2016-2020, lucrează la CFR Călători. Are în proprietate un teren intravilan de 2.000 mp și un teren agricol de 15.000 mp, în Teiuș, moștenite împreună cu o altă persoană, în 2019. De asemenea, în același an a mai moștenit un teren forestier, de 30.000 mp în comuna Întregalde, un apartament și o casă (fără a fi precizată localitatea unde sunt situate) și mai deține 2 mașini – un VW fabricat în 2001 și un Mercedes fabricat în 2005. Veniturile sale din ultimul an au fost: 47.640 de lei din salariul de la CFR și și 7.560 de lei din indemnizația de consilier. Soția sa a încasat 15.000 de lei indemnizație pentru creșterea copilului, iar cei doi copii au primit alocații în valoare totală de 5.400 de lei.

Mihai Ungur (PSD) a mai fost consilier local și în mandatul 2016-2020 și este șef adjunct de secție la CFR. Toate proprietățile de pe declarația sa de avere sunt pe numele soției: un teren intravilan de 1.245 mp și un teren extravilan de 2.331 mp, în Teiuș, dobândite prin donație; un teren intravilan, de 526 mp, în Teiuș, dobândit în 2018 prin moștenire; 2 terenuri agricole în suprafață totală de 9.900 mp, dobândite prin moștenire, tot în 2018; 2 case în Teiuș, una construită în 2007, iar alta moștenită, în 2018. Familia mai deține 2 mașini (Ford Mondeo din 2004 și Dacia Logan din 2008) și are un credit la bancă, de 50.000 CHF, contractat în 2007 și scadent în 2032. Consilierul local a avut în ultimele 12 luni venituri de 78.063 de lei din salariu și 7.620 de lei din indemnizația de consilier local, la care se adaugă veniturile soției – 21.942 de lei, de la CNIPT Teiuș, unde este ghid turistic și alocația copilului, de 1.800 de lei.

Aurelian Stelian Banea (PNL) este contabil șef la secția Alba Iulia a CFR SA. Deține un apartament în Alba Iulia, cumpărat în 2018 și un autoturism Skoda, fabricat în 2007, iar veniturile sale au însumat, în ultimul an, 45.240 de lei, din salariu.

Aurel Breaz (PNL) a fost candidatul liberalilor la Primăria Teiuș și a fost consilier local și în mandatul 2016-2020. Este antreprenor, asociat unic la o firmă de la care, potrivit declarației de avere, nu a obținut niciun venit în ultimul an și are în proprietate, împreună cu soția sa: 3 terenuri intravilane – de 5.704 mp, în Teiuș, cumpărat în 2008; de 3. 418, în Teiuș, cumpărat în 2004; de 1.532 mp, în satul Fața Pietrii din comuna Stremț, cumpărat în 2002; 8 terenuri agricole (unul de 8.135 mp, tot în comuna Stremț, cumpărat în 2002; unul de 2.100 mp în Teiuș, cumpărat în 2013; unul de 4.600 mp, în Teiuș, dubândit prin donație, în 2016; unul de 77.144 mp, dobândit prin convenție, în 2015 și alte 4 terenuri, în suprafață totală de 32.600 mp, cumpărate în anii 2007, 2013 și 2014 în localitatea Zărieș; 3 terenuri extravilane în suprafață de 34.300 mp, tot în Zărieș, cumpărate în 2004, 2007, 2014; un spațiu comercial în Teiuș, cumpărat în 2002; o casă în satul Fața Pietrii (Stremț), cumpărată în 2002; o casă de vacanță în Zărieș, construită în 2001; un autoturism Opel, fabricat în 2004. Are împrumuturi acordate către două firme – de 154.849 de lei și 293.310 lei; nu are conturi de econmii în bănci și nici credite. Venitul declarat de consilierul local, pe ultimul an, a fost de 660 de lei din închirierea unui imobil și 3.448 de lei din subvenții APIA pentru terenuri agricole, soția sa a încasat 17.029 de lei de la firma pe care el o administrează, iar fiica sa a primit 1.000 de lei bursă de la facultate.

Marin Constantin Micu (PNL) este salariat al SC Apa CTTA, dar a obținut venituri în ultimul an și ca salariat al unei firme private. Nu are în proprietate terenuri, apartamente sau case, dar deține 2 autoturisme – Dacia Logan, an de fabricație 2006 și Audi A3, din 2005. A încasat 20.400 de lei de la compania de apă și 8.100 de lei de la firma privată, iar soția sa a câștigat 18.000 de lei de la aceeași firmă.

Romul Aurelian Oțel (PNL) este salariat al CFR Călători – Regionala Brașov și are în proprietate un teren intravilan de 682 mp în Teiuș (cumpărat în 2020); un teren intravilan de 539 mp și o casă, tot în oraș (moștenite împreună cu soția sa, în 2018); un autoturism Audi A4 (an de fabricație 2001), iar veniturile sale pe un an au fost de 45.987 de lei, din salariu, la care se adaugă indemnizația de creștere a copilului, încasată de soția sa – 15.072 de lei și alocația copilului – 3.600 de lei.

Cristian Crișan (AUR) este topograf (persoană fizică autorizată) și toate proprietățile trecute pe declarația de avere sunt pe numele soției sale: un teren intravilan de 2.200 mp în Teiuș – cumpărat în 2017; un teren agricol de 35.800 mp în Galda de Jos – cumpărat în 2017; un teren intravilan de 2.900 mp – dobândit în 2014, prin donație; o casă în Teiuș – construită în 2005; o casă de vacanță în Mesentea – construită în 2018. Familia mai are 3 mașini: Dacia Supernova (an fabricație 2002); Suzuki (2003); Hyundai I30 (2012), iar veniturile consilierului local din utimele 12 luni au fost de 26.000 de lei, din servicii de topografie/ cadastru și 1.800 de lei – arendă. Soția sa a câștigat 56.400 de lei din salariul de profesor, iar alocația copilului a fost de 960 de lei.

Octavian-Mihai Rusu (PRO România) este profesor. Potrivit declarației de avere, nu deține terenuri, case, apartamente sau mașini, însă are un depozit de 20.000 de euro, deschis la o bancă, în 2014. Veniturile sale di anul trecut însumează 72.000 de lei, din salariul de cadru didactic, la care se adaugă veniturile soției (pensionară) – 18.000 de lei.

Consilierii locali din Teiuș și-au preluat oficial mandatele miercuri, 28 octombrie, când au depus jurământul de credință. Ceremonia s-a desfășurat la Casa de cultură din Teiuș, în prezența primarului ales, Mirel Hălălai, validat de instanță abia în 29 octombrie, la peste o lună de când a fost ales de cetățeni. Întârzierea s-a produs din cauza unui document remis de Agenția Națională de Integritate în care se susținea că edilul are interdicţie de a mai ocupa o funcţie publică timp de trei ani de la încetarea mandatului 2016 – 2020, în ciuda faptului că acesta a fost achitat definitiv, în 2018, în cazul acuzaţiei de conflict de interese.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Snoop, informații INCREDIBILE: ANAF a descoperit că PNL e cel care a plătit o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Snoop, informații INCREDIBILE: ANAF a descoperit că PNL e cel care a plătit o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok ANAF a descoperit că PNL e cel care a plătit o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok.  SNOOP: Este campania „Echilibru și Verticalitate”, despre care CSAT a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea