Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Angajatorii vor putea reduce timpul de lucru la jumătate, pe durata pandemiei. Legea, promulgată de Klauss Iohannis

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Klaus Iohannis a promulgat ,marţi, Legea pentru aprobarea OUG 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul pandemiei.

În perioada stării de urgenţă/alertă/asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă/alertă/asediu, „angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă al salariaţilor cu cel mult 50% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea şi consultarea sindicatului, a reprezentanţilor salariaţilor sau a salariaţilor, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului”, se arată în textul ordonanței, potrivit Agerpres.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

„Reducerea timpului de muncă în condiţiile prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puţin 5 zile lucrătoare, lunar, angajatorul având obligaţia de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de muncă se aplică şi în cazul programului de muncă în ture, precum şi în cazul programului de muncă inegal. Decizia angajatorului privind reducerea timpului de muncă, programul de lucru, modul de repartizare a acestuia pe zile şi drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puţin 5 zile înainte de aplicarea efectivă a măsurii”, prevede legea.

Actul normativ mai stipulează că, pe durata reducerii timpului de muncă, salariaţii afectaţi de măsură beneficiază de o indemnizaţie de 75% din diferenţa dintre salariul de bază brut lunar prevăzut în contractul individual de muncă şi salariul de bază brut lunar aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.

Sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO: Florin Piersic, transportat de urgență, din Cluj-Napoca, la un spital din București, cu ajutorul unei aeronave medicale

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Florin Piersic, transportat de urgență, din Cluj-Napoca, la un spital din București, cu ajutorul unei aeronave medicale Actorul Florin Piersic este transferat de urgență cu un avion medical de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca la un spital din București. Surse citate de Realitatea PLUS indică faptul că actorul va fi internat de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea