FOTO: Alba are un reprezentant la Campionatul European Under 21 | Atacantul Nicolae Carnat, originar din Mihalț, calificat cu “tricolorii mici” la turneul final de anul viitor!
Alba se bucură de o nouă realizare fotbalistică: va avea un reprezentant la turneul final al Campionatul European Under 21 de anul viitor. Este vorba despre atacantul Nicolae Carnat, fotbalistul în vârstă de 22 de ani, originar din Mihalț, ce a deslușit tainele “sportului rege” în Cetatea Marii Uniri, în “alb-negru”, la Unirea Alba Iulia.
Pentru acesta, toamna aceasta este una de vis: după transferul de la Sepsi Sf. Gheorghe la campioana CFR Cluj a urmat debutul în cupele europene, în Europa League (la Sofia), la care se adaugă convocarea la reprezentativa “tricolorilor mici”. Carnat a evoluat în premieră pentru România, la acest nivel, intrând în ultimele 15 minute ale meciului decisiv cu Danemarca de la Ploiești, încheiat la egalitate.
*Cinci reprezentanți în ultimul deceniu
Nicolae Carnat este al 4-lea fotbalist din județ prezent în ultimul deceniu la un turneu final al unei competiții continentale. În 2011, în Sebia, la Europenele Under 17, au jucat uniriștii Eduard Schuller și Fabian Himcinschi, ultimul fiind inclus în echipa ideală a turneului. Everestul a fost atins în 2016, la Europenele din Franța, unde a fost prezent Nicolae Stanciu, primul fotbalist din istoria Albei ajuns la o competiție de o asemenea anvergură.
Tot în 2011, dar la Europenele Under 19, au fost prezenți, sub comanda lui Lucian Burchel, la București, Florin Ilie (legitimat la FC Timișoara) și Nicolae Stanciu (Unirea Alba Iulia).
“Bucuria de la finalul meciului cu Danemarca, a fost una specială și unicată pentru mine, până în acest punct al carierei. Meritam această calificare, deoarece am muncit enorm, atât fiecare la clubul sau, cât și in cele 10 zile de cantonament petrecute alături de antrenorul Adrian Mutu, care mereu ne-a ținut focusați pe un singur obiectiv și anume “CALIFICAREA”, susținând ca acest meci este tranziția de la băieți la bărbați. Sunt recunoscător celor care au crezut în mine și în special antrenorului, deoarece mi-a oferit șansa de a participa direct la aceasta reușită, marcându-mi debutul la echipa națională. Aștept cu nerăbdare EURO 2021 și voi face tot ce îmi stă în putința să ajungem cât mai departe în aceasta competiție”, a declarat Nicolae Carnat.
Echipa națională Under 21 a României s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la Campionatul European, la precedenta ediție, în 2019, ajungând în semifinale. Tragerea la sorți a grupelor este programată pe 10 decembrie, iar UEFA a anunțat procedura acesteia.
Pentru prima oară în istorie, la Campionatul European Under 21 vor fi prezente 16 formații. Acestea vor fi împărțite în 4 grupe de câte 4 echipe, cele mai bine clasate două urmând să se califice în faza sferturilor de finală. UEFA a anuțat urnele valorice: *URNA 1: Spania, Germania, Franța, Anglia; *URNA 2: Italia, Danemarca, Portugalia, Țările de Jos (fosta Olanda); *URNA 3: ROMÂNIA, Croația, Cehia, Rusia; *URNA 4: Elveția, Islanda, Slovenia, Ungaria. Având în vedere statutul de țară gazdă, Ungaria și Slovenia au fost desemnate cap de serie și au fost repartizate în Grupa A, respectiv Grupa B. Cu toate acestea, în cele două grupe, nu se va afla altă formație din Urna a 4-a, urmând ca aici să fie desemnate prin tragere la sorți echipe din urnele 1, 2 și 3. Meciurile din cele patru grupe ale competiției se vor desfășura între 24 și 31 martie 2021.
Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleași două țări, Ungaria și Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, convocați la lotul național de Orientare: Vor reprezenta România la două competiții internaționale de anvergură
Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia, convocați la lotul național de Orientare: Vor reprezenta România la două competiții internaționale de anvergură Federația Română de Orientare a stabilit componența loturilor naționale care urmează să reprezinte România la două competiții internaționale de anvergură care vor avea loc în perioada imediat următoare. Astfel în perioada 14-20 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Sportacum 5 zile
Miercuri, ora 17.30, în turul secund al Cupei României, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – CSM Deva
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
9 august – Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
11 august 1456, ziua în care Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, se stinge din viață. A fost înmormântat la Alba Iulia, iar pe piatra sa funerară stă înscris ”S-a stins lumina lumii”
-
Sportacum 4 zile
FOTO: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 1-3 (0-1), în Cupa României | Studenții, calificare fără emoții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților