Rămâi conectat

Actualitate

Regatul Unit începe vaccinarea populației. Cadrele medicale, personalul azilurilor de bătrâni și persoanele peste 80 de ani au prioritate

Ziarul Unirea

Publicat

în

De mâine, 8 decembrie, Regatul Unit va administra primele doze ale vaccinului Pfize/BioNTech, prioritate având cadrele medicale din prima linie, personalul azilurilor de bătrâni și persoanele cu vârsta peste 80 de ani.

Prim-ministrul Boris Johnson a numit procesele de vaccinare „unul dintre cele mai mari eforturi logistice” cu care s-a confruntat vreodată Marea Britanie.

Ziarele din Regat au descris evenimentul drept „V Day” şi „Vaxit” (trimitere la „Brexit” – un alt subiect fierbinte din ultimele zile). Anterior, Matt Hancock – Secretarul de Stat pentru Sănătate Publică – a declarat că „următoarele săptămâni reprezintă un moment istoric pe măsură ce începem vaccinarea împotriva coronavirusului”.

Marea Britanie înregistrează al treilea cel mai mare număr de infecţii din Europa, după Franţa şi Italia, cu peste 1,7 milioane de cazuri şi peste 61.000 de decese cauzate de COVID-19.

Până acum au fost alese 50 de spitale care să acţioneze drept „huburi” de vaccinare pe teritoriul ţării. Ulterior, vaccinurile vor fi distribuie şi către centrele comunitare de sănătate, în ideea de a facilita un program complex de vaccinare, unde priorităţile vor fi definite de vârstă şi gradul de necesitate.

Regatul Unit a făcut rost de 40 de milioane de doze ale vaccinului dezvoltat de gigantul farmaceutic american Pfizer şi compania germană de biotehnologie BioNTech, care prezintă o eficienţă de aproape 95% în prevenirea infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2. De vreme ce vaccinul se administrează în două doze, vor fi imunizaţi aproximativ 20 de milioane de oameni.

Totuşi, guvernul va trebui să se lupte cu un val de informaţii false privind siguranţa vaccinului, alimentat de protestele antivaxerilor din ultimele săptămâni.

„Ştim că retorica anti-vaccinare a câştigat teren în timpul pandemiei de coronavirus, iar guvernul trebuie să ofere informaţii despre siguranţa vaccinului în contextul actual”, spune Andre Spicer, profesor în cadrul Cass Business School din Londra.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S&P. „S&P […]

Citește mai mult

Actualitate

Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025 Vara 2025 s-ar putea să ne prindă cu facturi mai mari la electricitate. De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, iar toți consumatorii trebuie să fie informați de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România în următoarele 4 săptămâni: Temperaturi peste medie la începutul lunii iunie 2025

Lucian Daramus

Publicat

în

Cum va fi vremea în România în următoarele 4 săptămâni: Temperaturi peste medie la începutul lunii iunie 2025 În prima decadă a lui iunie 2025 temperaturile vor fi uşor peste cea obişnuită în această perioadă, anunță meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie a comunicat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Citește și: VREMEA în România în mai […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea