Când ar putea reveni elevii la școală: Ce spune secretarul de stat din Ministerul Educației
Elevii ar putea reveni în băncile școlilor după sărbătorile de iarnă, în luna februarie, odată cu începerea semestrului doi al anului școlar, potrivit unui oficial al Ministerul Educaţiei. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Sorin Ion. Totul depinde, desigur, de evoluţia situaţiei epidemiologice din România.
Într-un scenariu pesimist, cursurile s-ar putea desfășura tot online, până la finalul anului şcolar. Cu toate acestea, în acest context, analfabetismul digital ar putea fi o problemă ce s-ar putea accentua.
România are unul dintre cele mai slabe sisteme de educație din Europa, fiind și pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește utilizarea tehnologiei, potrivit unui studiu realizat în 2019.
De asemenea, pandemia de coronavirus a accentuat problemele. Printre acestea, inegalitățile dintre elevii aflați la oraș și cei din mediul rural, lipsa unei infrastructuri potrivite anului 2020, dar și analfabetismul digital al cadrelor didactice.
Mulți profesori din România nu reușesc să susțină orele fie din cauza lipsei de conexiune la internet sau a accesului la device-uri. În 2020, multe cadre didactice susțin faptul că nu știu să folosească un smartphone, un laptop sau o tabletă. Practic, în 8 luni de zile, unii profesori susțin că nu au învățat să folosească smartphone-ul nici instruiți, nici individual. Simion Hăncescu, lider al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a confirmat probleme din sistem.
„Treaba asta trebuia rezolvată de minister, cu cursul de formare. Cine a fost pregătit pentru a preda online? Sunt 8 luni de zile de când a început pandemia, deci era timp suficient pentru organizarea acestor cursuri.
Situația cu echipamentele este dezastruoasă. Niciun profesor nu a primit vreun echipament. Legea este din iulie în Monitor și niciun leu nu s-a alocat pentru laptopuri pentru profesori.
Fiecare lucrează cu ce poate. Cu telefoane, cu tablete. Conform ministerului, pentru cei care nu au acces la tehnologie, profesorii trebuie să multiplice materialele și să meargă acasă la elevi. La Călărași de exemplu… Asta este România reală. Există familii cu 5-6 copii, care trăiesc cu venitul minim. Situația este mai gravă decât pare”, a declarat Simion Hăncescu pentru B1.ro.
După ce toate școlile au intrat în scenariu roșu, autorităţile au decis să introducă noi măsuri în sprijinul profesorilor, dar și al elevilor – webinarii pentru profesori, tablete pentru copii, dar şi un TelVerde pentru suport.
În acest context, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a publicat un set de măsuri care au fost gândite atât pentru binele elevilor, cât şi ca ajutor pentru personalul didactic care nu are competenţe dezvoltate pentru utilizarea mediului online.
Conform acesteia, toți profesorii care au nevoie de îndrumare pentru învățarea online vor beneficia de webinarii, pentru fiecare materie, coordonate de experți din Ministerul Educației.
De asemenea, vor fi distribuite în țară încă 82.000 de tablete, iar copiii fără acces la internet vor primi acasă materiale didactice. În plus, va fi pus la dispoziție, la nivel de județ, un TelVerde pentru profesori, elevi și părinți, unde vor fi răspunsuri și soluții la probleme punctuale.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale