Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Actualitate

Adopțiile în România ar putea fi simplificate. Un copil va putea fi declarat adoptabil doar cu acordul părinților

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Adopțiile în țara noastră ar putea fi simplificate, după ce Parlamentul a votat, în unanimitate, modificarea legii. Mai urmează ca președintele să promulge actul normativ. Astfel, una dintre cele mai importante modificări vizează faptul că un copil va putea fi declarat adoptabil fără a mai fi nevoie de acordul rudelor de până la gradul 4, ci doar de al părinților.

Rudele vor avea prioritate în procesul de adopție.

Familiile adoptive vor avea parte de aceleași beneficii ca și familiile biologice. În plus, va fi acordat un stimulent financiar celor care vor adopta copii considerați cu vârste mai mari sau care suferă de dizabilități. Vor fi asigurate și fonduri pentru tratamentele medicale ale acestora din urmă.

Același manager de caz va fi desemnat în cazul fraților din sistemul de protecție specială. Iar părinții adoptivi care au adoptat deja un frate dobândesc, și ei, prioritate, la potrivirea cu ceilalți frați din sistemul de protecție a copilului

Cei care își doresc să adopte trebuie să știe și că atestatul de familie adoptatoare va fi prelungit de la 2 la 5 ani, iar părinții biologici nu vor mai putea interveni asupra unei adopții deja efectuate de 6 luni.

În prezent, aproximativ 50.000 de copii trăiesc în sistemul de protecție a copilului, conform datelor oficiale făcute publice de către Autoritatea pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.

În 2017 puțin peste 3000 de persoane aveau atestatul necesar adopției și puțin peste 1000 persoane au și adoptat copii.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noi reguli pentru obținerea pașaportului: Ce prevede noua lege adoptată de Camera Deputaților

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noi reguli pentru obținerea pașaportului: Ce prevede noua lege adoptată de Camera Deputaților Marți, 14 mai 2024, Plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege care revizuiește condițiile pentru eliberarea pașaportului simplu temporar. Conform noilor reguli, acest tip de pașaport va putea fi emis doar în situații speciale. În cursul zilei de marți, 14 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea