3 cadre medicale, decedate în urma infecției cu COVID-19, în ultimele 48 de ore. Tot mai multe „bătălii” în rândul celor din prima linie
Tot mai multe cadre medicale se infectează și mor din cauza noului coronavirus. În ultimele 48 de ore, în Arad au decedat două asistente, iar în Bacău, a murit o infirmieră de la Spitalul de Pediatrie, după mai bine de o săptămână la ATI, în urma infecției cu SARS-CoV-2.
Câteva angajate ale Spitalului de Pediatrie din Bacău au ieşit în faţa unităţii medicale să susțină membrii familiei unei foste colege. O infirmieră din spital a murit la doar 42 de ani, după ce a fost confirmată cu noul coronavirus. Femeia era căsătorită și avea trei copii.
Mariana Rotaru, colega infirmierei decedate: Vestea a căzut asupra noastră ca un fulger! Ştiam că suferă, ştiam că este bolnavă, dar nu ne-am imaginat niciodată că colega noastră o să ne părăsescă atât de repede.
Angela Lăcătuşu, colega infirmierei decedate: Îngrijorarea şi o formă de anxietate e specifică tuturor cadrelor medicale. Chiar dacă este cunoscută această îngrijorare, niciodată nu am auzit să se plângă sau să încerce să evite anumite sarcini. Deci a fost aici trup şi suflet, permanent.
La Arad, Daciana Grada, asistenta secţiei de ortopedie a spitalului judeţean din oraş, a primit săptămâna trecută rezultatul pozitiv la test. S-a internat imediat în unitatea medicală în care lucra, dar starea ei se agrava de la o oră la alta.
Luciana Mârza, asistent-şef Secţia Ortopedie: Nu am vizitat-o, stăteam cu ea la telefon și spunea că nu se simte bine, s-a degradat starea ei din oră în oră. La un moment dat nici nu mai răspundea la telefoane, colaboram cu colegii despre starea ei, ea nu mai răspundea nici la telefoane nici la mesaje.
Florina Ionescu, manager interimar al spitalului: A fost diagnosticată vineri, iar sâmbătă a fost internată în spital, din păcate în cursul zilei de ieri a fost necesar transferul în secția de terapie intensivă, medicii au făcut tot posibilul, dar din păcate nu au reușit să o salveze.
Daciana Grada avea 45 de ani şi doi copii. Lucra la spitalul judeţean din Arad de la 21 de ani. Era un om devotat pe care colegii ei se puteau baza tot timpul. Acum, le este foarte greu să vorbească despre ea la trecut. Nu pot decât să tragă un semnal de alarmă
Luciana Mârza, asistent şef Secţia Ortopedie: Să luăm în serios această boală și să ne protejăm cât putem noi și familiile noastre. Totul e imprevizibil și totul se schimbă de la o ora la alta, totul e imprevizibil și dacă nu o facem serios, cădem și cădem pe capete.
La începutul acestei săptămâni, o altă asistentă, de data aceasta de la spitalul orăşenesc din Ineu, a murit, răpusă tot de noul coronavirus. Spitalele din vestul ţării au pierdut astfel două cadre medicale în mai puţin de 48 de ore.
Dr. Ion Epure, medic ATI la Spitalul Orășenesc Ineu: Ce este mai greu pentru noi, este că te întâlnești cu oameni cu care lucrezi zi de zi și îl vezi cum se stinge sub mâinile tale și nu mai ai ce să faci. În momentul în care vin și, dacă mai au o patologie asociată, antecedente patologice ale pacientului… Virusul merge foarte bine pe bolile autoimune și cazurile devin mult mai grave și mult mai greu de stăpânit.
De la începutul pandemiei și până acum, 3.847 de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus, iar 33 dintre acestea au murit.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Germania suspendă acordul Schengen din 16 septembrie 2024: Pașapoartele vor fi controlate la toate frontierele terestre. Motivele
Germania suspendă acordul Schengen din 16 septembrie 2024: Pașapoartele vor fi controlate la toate frontierele terestre. Motivele Germania va reintroduce controlul paşapoartelor la toate frontierele terestre din data de 16 septembrie 2024, chiar dacă face parte din spațiul Schengen. Guvernul german a anunţat oficial că măsura intră în vigoare de la 16 septembrie, cu scopul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria 2024. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Maria Mică 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Ana 2024. Care este originea numelui pe care îl poartă mii de românce
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Sfânta Maria Mică. SMS-uri și urări pentru cei dragi, familie, colegi și prieteni care îşi celebrează, în 8 septembrie, ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Sfânta Ana 2024. URARI și felicitări de ”la mulți ani” pentru persoanele care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Maria Mică – Nașterea Maicii Domnului, prima sărbătoare din cursul anului bisericesc