Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Primele vaccinuri împotriva COVID-19 ar trebui să ajungă în România la sfârşitul lunii decembrie: Anunțul lui Nelu Tătaru

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ministrul Sănătăţi, Nelu Tătaru a anunţat, la videoconferinţa Profit Health Forum că prima tranşă de vaccinuri Sars-Cov-2 ar trebui să ajungă în România la sfârşitul lunii decembrie, iar în ianuarie va începe vaccinarea, în primul rând pentru personalul medical.

Ministrul a precizat că este vorba despre vaccinul contractat de Comisia Europeană. „Avem o primă tranşă care ar trebui să vină la sfârşitul lui decembrie şi să începem în ianuarie. Intenţia noastră este – şi în planificarea pe care o avem – ca personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă, pentru a putea avea o linie întâi solidă”, a declarat ministrul Sănătăţii conform Profit.ro.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

El a precizat, totodată, că, în ultimele săptămâni, efortul autorităţilor a constat în extinderea facilităţilor de terapie intensivă. Astfel, dacă pandemia de coronavirus a găsit România, în urmă cu 8 luni, cu un număr de 740 paturi de ATI, s-a ajuns în prezent la 1.200, iar în perioada imediat următoare vor fi asigurate 1.400 de paturi.

Nelu Tătaru a amintit că la debutul pandemiei depozitele erau goale în privinţa medicamentelor şi echipamentelor necesare combaterii pandemiei, subliniind că, probabil, în această perioadă s-a investit în dotarea spitalelor mai mult decât în ultimii 30 de ani, din această perspectivă.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Instagram își ajustează algoritmul pentru a promova conținutul original: Modificări majore la funcția Reels

Bogdan Ilea

Publicat

în

Instagram își ajustează algoritmul pentru a promova conținutul original: Modificări majore la funcția Reels Conținutul original de pe aplicația de social media Instagram urmează să fie prioritizat, iar conținutul „furat” urmează să fie penalizat, în urma schimbărilor modului în care funcționează algoritmul.  O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea