Firmele românești afectate puternic de COVID-19 vor beneficia de finanțare în valoare de 190 milioane euro. Anunțul BEI
Sute de companii din România vor beneficia de noua finanţare dedicată sectorului privat, în valoare de 190 milioane euro, acordată de Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru a susţine sectoarele cele mai afectate de Covid-19.
“Susţinerea companiilor de pe întreg teritoriul României pentru a continua să investească este esenţială pentru ca România să depăşească dificultăţile economice, sociale şi de ocupare a forţei de muncă provocate de COVID-19.
Dând curs cererii miniştrilor de finanţe europeni, Banca Europeană de Investiţii, banca UE, a răspuns rapid pentru a soluţiona problemele din întreaga Europă. Salut această nouă iniţiativă însemnată în valoare de 190 milioane euro care va acorda sprijin financiar dedicat pentru companii de pe întreg teritoriul ţării în cooperare cu importante instituţii financiare.
Noua schemă este mai bună şi mai flexibilă. Aceasta permite cheltuieli pentru capitalul circulant, inclusiv, printre altele, pentru plata salariilor, pentru securitate socială şi impozite, fără a impune o scadenţă minimă, cu scopul de a atenua impactul economic al COVID-19. Banca Europeană de Investiţii este un partener esenţial pentru România în această perioadă dificilă”, a declarat Ministrul Finanţelor Publice din România şi Guvernator al Băncii Europene de Investiţii, Vasile-Florin Cîţu.
Iniţiativa presupune un pachet dedicat pentru susţinerea rezilienţei economice în contextul COVID-19, acordat României de Banca Europeană de Investiţii.
Asigurarea accesului la finanţare este crucială pentru a proteja locurile de muncă, pentru a debloca investiţiile economice şi pentru a facilita creşterea economică.
“De la începutul pandemiei COVID-19, Banca Europeană de Investiţii a colaborat strâns cu importanţi parteneri financiari locali pentru a găsi cele mei bune soluţii de susţinere a societăţilor care au fost cele mai vulnerabile la pandemie. Companiile de pe întreg teritoriul României pot depune solicitări imediat pentru sprijin individualizat în cadrul programului în valoare de 190 milioane euro. În următoarele săptămâni, partenerii noştri din România – CEC Bank, Intesa Sanpaolo Bank România, UniCredit şi Sogelease – vor stabili modul în care societăţile pot accesa noua finanţare pentru capital circulant, investiţii economice şi finanţare prin leasing, precum şi pentru a-şi acoperi costurile cu salarii, impozite şi securitate socială. BEI se angajează să susţină investiţiile sectorului privat din România şi din întreaga lume şi să colaboreze cu parteneri locali pentru a consolida rezilienţa economică afectată de COVID-19. În calitate de nou vicepreşedinte al BEI responsabil pentru operaţiunile din România, aştept cu nerăbdare să susţin investiţiile de transformare din întreaga ţară în anii următori şi să consolidez în continuare strânsa cooperare a BEI cu partenerii din România”, a declarat la rândul său Christian Kettel Thomsen, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii.
Răspunsul BEI va fi pus în practică de importante instituţii financiare româneşti: CEC Bank, Intesa Sanpaolo Bank România, UniCredit şi BRD SOGELEASE, şi va permite IMM-urilor şi întreprinderilor de dimensiune intermediară din întreaga ţară să beneficieze de capital circulant, finanţare prin leasing şi investiţii de capital.
Cele patru instituţii partenere româneşti au clienţi pe întreg teritoriul ţării.
Se estimează că peste 85% din investiţiile noi susţinute prin schemele de finanţare vor fi făcute în societăţile situate în regiunile de coeziune.
Programul este disponibil imediat
Companiile româneşti vor putea beneficia de noua finanţare atât în lei, cât şi în euro.
Programul în valoare de 190 milioane euro este disponibil imediat, iar companiile pot depune solicitări prin intermediul filialelor din întreaga ţară.
Noul program de finanţare pentru rezilienţa economică afectată de COVID-19 va ajuta societăţile cele mai afectate de incertitudine economică şi de dificultăţi legate de pandemie.
Companiile din sectorul de producţie, comerţ, agricultură, turism şi transport vor beneficia de o gamă de produse financiare acordate de cele patru instituţii partenere româneşti: CEC Bank, Intesa Sanpaolo Bank România, Unicredit şi BRD Sogelease.
Impactul general al schemelor de finanţare va fi consolidat prin clientela diversă şi prin diferitele finanţări acordate de cei trei parteneri.
Sprijinul BEI dedicat acordat României pentru rezilienţa economiei în contextul COVID-19 face parte din răspunsul global al BEI în valoare de 20 miliarde euro pentru reducerea impactului economic al pandemiei.
Sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul Muncii 2024: Care sunt categoriile de oameni care pot refuza munca de noapte. Noua lege a trecut de Plenul Camerei Deputaților
Codul Muncii 2024: Care sunt categoriile de oameni care pot refuza munca de noapte. Noua lege a trecut de Plenul Camerei Deputaților O nouă lege care permite anumitor categorii de oameni să refuze munca de noapte, precum proaspetele mămici sau parinții din familiile monoparentale, a trecut de Plenul Camerei Deputaților. Plenul Camerei Deputaților a votat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale