Un nou record în a cincea săptămână de școală: 1.692 cazuri de infectare cu COVID-19, în segmentul de vârstă 0-19 ani
În a cincea săptămână de școală, 12-18 septembrie 2020, numărul cazurilor de infectare cu noul Coronavirus pentru grupa de vârstă 0-19 ani a fost cel mai mare de până acum, de 1.692, potrivit datelor comunicate de Ministerul Sănătății și analizate de Edupedu.ro.
Față de numărul de cazuri din prima săptămână, creșterea este cu 155%, iar față de numărul total de cazuri întregistrat de la începutul pandemiei până acum, 11.765, cazurile de săptămâna trecută reprezintă 14,4%.
Au fost, în medie 235 de cazuri pe zi, potrivit datelor analizate, iar asta înseamnă o creștere cu peste 30% a ratei de progresie a infectării, calculată ca medie zilnică a cazurilor într-o săptămână.
Creșterea numărului de cazuri a fost constantă, luni fiind în mod tradițional ziua cu cele mai puține cazuri din cauza faptului că testele care se fac duminica sunt mai puține, fiind zi nelucrătoare.
În perioada de la începerea cursurilor școlare, 14 septembrie, până pe 18 octombrie au avut loc 5.323 de cazuri la persoane din grupa de vârstă 0-19 ani, cele mai multe în grupa 10-19 ani (3.733), de vârstă școlară.
Procentual, acest număr înseamnă peste 82,6% din numărul de infectări din perioada de la începutul pandemiei până la 14 septembrie, pe această grupă de vârstă.
Numărul mediu zilnic de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 la grupa de vârstă 0-19 ani a avut o creștere cu 155% în săptămâna 12-18 octombrie față de prima săptămână de școală.
În prima săptămână de școală au fost înregistrate, cumulat, 664 de cazuri pe intervalul de vârtă 0-19 ani. Media cazurilor zilnice a fost de 94.
În a doua săptămână de școală au fost cu 14,1% mai multe cazuri (758). Media cazurilor zilnice a urmat și ea la 108.
În săptămâna a treia numărul a crescut la 926, cu 22,16% peste a doua săptămână.
În săptămâna a patra creșterea a fost de peste 38%, potrivit analizei Edupedu.ro
Pentru București Ministrul Educației a declarat în această dimineață că, “în conformitate cu rata incidenței care a depășit limita de 3 la mia de locuitori, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență ar trebui să decidă această suspendare temporară a cursurilor pentru 14 zile”.
Potrivit numărului de focare din ultimele săptămâni, publicate de Institutul Național de Sănătate Publică:
în perioada 7-20 septembrie au fost 13 focare, în 13 unități de învățământ, cu 56 de cazuri confirmate.
în perioada 14-27 septembrie (7 zile se suprapun cu perioada analizată mai sus), numărul focarelor din învățământ a fost tot de 13 focare, de data aceasta cu 58 de cazuri. O creștere de doar 2 cazuri în școli față de perioada anterior analizată.În perioada 21 septembrie – 4 octombrie (suprapusă peste perioada anterioară) în învățământ numărul focarelor s-a dublat – de la 13 la 26 – iar numărul cazurilor confirmate s-a dublat și el – 118 cazuri.
Pentru perioada 28 septembrie – 11 octombrie INSP a anunțat că în unitățile de învățământ au fost 40 de focare, cu 186 de îmbolnăviri.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ultimele date despre cum se simte Florin Piersic: Actorul a fost reevaluat cardiologic și a început să meargă pe distanțe scurte
Ultimele date despre cum se simte Florin Piersic: Actorul a fost reevaluat cardiologic și a început să meargă pe distanțe scurte Reprezentanții Spitalului Foișor, unde este internat Florin Piersic, au oferit noi date despre starea de sănătate a actorului. Citește și: Proceduri de kinetoterapie și recuperare medicală începute de Florin Piersic. Informațiile transmise de medici […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Curier Județeanacum 5 zile
Restaurant din Alba Iulia, angajează ospătari: Condiții de aplicare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii