FOTO, VIDEO| Ministrul Sănătății, la Câmpeni: ,,Această pandemie nu se rezolvă în spital, ci se îndreaptă înspre spital”
Ministrul Sănătații, Nelu Tătaru, a dat o declarație de presă, după vizita la spitalul Orășenesc Câmpeni.
Acesta a ajuns în jurul orei 17 la spitalul Orășenesc din Câmpeni, însoțit de deputatul Florin Roman, ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, președintele Ion Dumitrel, lideri importanți locali PNL din Abrud și Câmpeni, inclusiv primarul ales al Câmpeniului, Dan Cristian Pașca.
Au fost prezenți de asemenea prefectul Albu Nicolae și directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.
,, În contextul în care Alba este unul din cele 11 județe cu peste 100 de cazuri pe zi, necesitatea evaluării fiecărui spital în parte este absolut necesară. Spitalul județean este cel care gestionează cazurile acute, cel care izolează într-o primă fază.
DSP-ul identifică, face anchete și dirijează toate spitalele care sunt suport COVID, iar spitalele din Câmpeni sunt cele care asigură un suport la vindecare pentru patologia cronică, și avem aici în vedere spitalul de Boli Cronice care poate prelua tot ce înseamnă patologia pulmonară cronică, restantă infecției cu COVID-19. Iar gestionarea celorlalte patologii non-COVID este făcută de către spitalul Orășenesc.
Am venit și cu domnul Ministru Ion Ștefan, pentru a evalua capacitatea de a asigura partea hotelieră a spitalului, și necesarul de renovări sau extinderi, cum este, acest compartiment de urgență, și numărul de cazuri pe care le putem gestiona.
Noi trebuie să respectăm niște reguli, și să observăm că după impunerea unor restricții în contextul pandemic și în contextul sărbătorilor religioase, în decursul a 2 săptămâni să vedem o estompare a numărului de cazuri.
În contextul fiecărei sărbători putem întâlni respectări sau deopotrivă nerespectări de reguli. În acest moment avem spitalele care erau și înainte, spitalul Județean fiind cel care a preluat într-o primă fază toate cazurile suspecte.
În acest moment am evaluat ca spitalul Județean să rămână pentru patologia COVID, dar mai avem spitale care pot prelua această patologie.
Am discutat cu DSP, iar în acest moment există paturi libere, 40 la număr, care pot prelua bolnavii de COVID-19, de tip mediu și sever.
Pregătim o ordonanță de urgență prin care persoanele asimptomatice sau cu simptome ușoare să poată fi tratate la domiciliu.
Sunt 7 luni de când același personal, a deservit tot ce înseamnă rezultatul acestei pandemii în unitățile spitalicești.
Când a fost nevoie am detașat personal medical la ATI sau Boli infecțioase sau Epidemiologie, în județele în care a existat o necesitate, și în acest moment putem apela de asemenea la aceeași măsură.
Haideți totuși să nu lăsăm greul doar pe sistemul medical, și toată lumea să respecte niște reguli. Noi nu putem limita,noi gestionăm ce vine din teritoriu. Această pandemie nu se tranșează în spitale, ci se îndreaptă înspre spital.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră!
Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră! Nicolae Furdui Iancu își aniversează 45 de ani de la începutul carierei sale, în seara de Paște, 5 mai, la TVR 1. Cântece, dansuri și multe surprize, atât pentru artist cât și pentru public urmează să fie prezentate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului