MĂSURILE suplimentare care se vor lua la Galda de Jos, în contextul FOCARULUI imens apărut recent. Precizări de la DGASPC
În contextul epidemiologic actual, la Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu dizabilităţi Galda de Jos, aflat în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, pentru un număr de 103 beneficiari și 29 de salariați s-a detectat prezența virusului SARS – CoV2, motiv pentru care s-au luat o serie de măsuri suplimentare în regim de urgență:
Beneficiarii negativi au fost izolați în cadrul centrului rezidențial într-o zonă separată de cei pozitivi, în funcție de complexitatea afecțiunilor medicale. Starea lor de sănătate este monitorizată permanent de personalul din cadrul serviciului, altul decât cel desemnat să aibă grijă de persoanele adulte cu dizabilități confirmate pozitiv.
Activitatea personalului din cadrul centrului a fost organizată în așa fel încât să se limiteze la maximum interacțiunea dintre beneficiari, dar și între personalul aflat de serviciu. Se derulează permanent acțiuni de igienizare și dezinfectare a spațiilor și a obiectelor și sunt asigurate stocurile de materiale și echipamente de protecție. În cursul zilei de astăzi va fi instalată și o poartă de decontaminare primită de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.
Starea de sănătate a beneficiarilor confirmați pozitiv este bună, fiind monitorizată permanent de către personalul de specialitate din centru. Astfel, este măsurat nivelul saturației de oxigen din sânge și temperatura, urmărindu-se apariția unor simptome specifice bolii și este menținută legătură permanentă cu un medic infecționist și medicul de familie, în vederea stabilirii schemei de tratament adaptată fiecărui beneficiar.
Având în vedere faptul că beneficiarii sunt persoane adulte cu dizabilități, care au patologie diversă din spectrul somatic, mintal și/sau neuropsihic, în cazul deteriorării accentuate a stării de sănătate, aceștia vor fi transferați în unitățile medicale menționate în Hotărârea nr. 37/10.10.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, respectiv la Spitalul Municipal Aiud, Secția Psihiatrie sau la Secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba, pentru asigurarea tratamentului specific și asistență medicală specializată.
La nivelul centrului rezidențial se asigură servicii medicale permanente, prin medicul centrului și medicii delegați din celelalte structuri ale DGASPC Alba, care alături de asistentele medicale și infirmierii angajați ai centrului monitorizează starea de sănătate a tuturor beneficiarilor.
”Este o perioadă grea și de aceea apreciem în mod deosebit colegii care își desfășoară activitatea în cadrul Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihică Galda de Jos și medicii din structura DGASPC Alba care au acceptat delegarea în acest serviciu rezidențial pe perioada existenței focarului. Pentru înțelegerea, profesionalismul, dăruirea şi efortul deosebit pe care îl depun, îi asigurăm de tot sprijinul nostru pentru că, în aceste momente trebuie să acționăm solidar, ca o echipă, pentru binele celor pe care ai avem în grijă, dar și pentru binele tuturor.” – director general DGASPC Alba, Frăcea Valentin-Ioan
În continuare, activitatea la nivelul centrelor rezidenţiale din structura DGASPC Alba se desfăşoară în parametri normali, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie prevăzute de legislaţia în vigoare în vederea prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale