Alexandru Sinea, directorul DSP Alba: ”Mă declar extrem de mândru, colegii mei au fost fenomenali. A fost încercarea întregului sistem sanitar județean în ansamblul său”
Alexandru Sinea, direcorul DSP Alba a postat pe pagina de facebook un mesaj de mulțumire adresat tuturor celor implicați în lupta împotriva COVID-19. De la medici, la asistente, infirmiere sau portari și șoferi, fiecare a avut o contribuție importantă în gestionarea pandemiei de coronavirus în județul nostru.
Redăm mai jos mesajul integral al directorului Direcției de Sănătate Publică Alba:
”Vreau să vă spun că personal, mă declar în primul rând extrem de mândru de colectivul DSP, colegii mei care au fost fenomenali, în ansamblul lor, fiecare după atribuții și mărimea responsabilităților. Fără Dr. Dana Popa nimic din ce s-a realizat în instituție nu ar fi fost posibil, a fost specialistul care metodologic a condus instituția.
SJU Alba Iulia a fost la înălțimea așteptărilor, Diana Marza, dr. Crainic, dr. Crișan și tot personalul au muncit pe brânci și s-a văzut asta, mai ales prin faptul că presiunea a fost foarte mare pe cel mai mare spital din județ.
Dar nu aș vrea să omitem toate celelalte spitale, care la rândul lor, și-au făcut treaba, fiecare cu specificul propriu. A fost extrem de greu la Blaj, dar nu a fost mai ușor nici în celelalte.
Suntem toți o echipă, nu voi minimiza niciodată importanța niciunuia dintre dvs. O sincopă sau o eroare a unui spital ne-ar fi dărâmat pe toți. Tocmai de aceea doresc să vă mulțumesc tuturor în parte, mă declar foarte mulțumit și îmi doresc să fim în continuare la fel, să continuăm munca pentru că nu a trecut încă pericolul.
Trebuie să dovedim că suntem o echipă unită, a județului și fiecare dintre noi, merită toate laudele. Încercarea acestor vremuri nu a fost a DSP sau a unui spital anume, a fost încercarea întregului sistem sanitar județean în ansamblul său, începând de la un manager sau doctor și până la un infirmier, portar, șofer, etc. Nu trebuie să minimizăm importanța factorului uman, vă rog să vă încurajați colegii, trebuie să ne susținem reciproc și să fim pregătiți pentru orice va urma.
Vă mulțumesc tuturor pentru colaborare și vă asigur de toată susținerea mea și a celei de-a doua familii, DSP ALBA. Weekend liniștit!”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
INCENDIU la o locuință din Mirăslău: O persoană cu arsuri, asistată medical Secția de pompieri Aiud a intervenit, vineri, 28 februarie 2025, în jurul orei 19.30, pentru stingerea unui incendiu în localitatea Mirăslău, pe strada Zaiului. Citește și: UPDATE FOTO: Autoturism în flăcări pe o stradă din Sebeș: Au intervenit pompierii Din informațiile preliminare, incendiul […]