Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

OFICIAL: Textul integral al Ordonanţei Militare nr. 11, cel mai probabil ultima ordonanţă de acest fel din starea de urgenţă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, a anunţat Ordonanţa Militară nr. 11/2020, cel mai probabil ultima ordonanţă de acest fel din starea de urgenţă, care expiră pe 15 mai. STIRIPESURSE.RO vă prezintă textul integral al OM nr. 11/2020.

„ORDONANȚA MILITARĂ nr. 11 din 11.05.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 și art. 3 alin. (3) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României,

ținând seama de evaluarea realizată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, aprobată prin Hotărârea nr. 22 din 11.05.2020,

pentru punerea în aplicare a dispozițiilor pct.1 și 4 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020, în temeiul art. 20 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Ministrul afacerilor interne emite următoarea

Ordonanță militară

Art.1 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, începând cu data de 12 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Art.2 – (1) Se exceptează de la măsura de izolare la domiciliu personalul navigant român, maritim și fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, dacă la intrarea în țară nu prezintă simptomele asociate COVID-19 și sunt respectate condițiile stabilite la art. 3 din Ordonanța militară nr. 9/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.3 – (1) Se ridică măsura de carantinare în orașul Țăndărei, județul Ialomița.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.4 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru măsurile prevăzute la art. 1;

b) Poliția de Frontieră Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art. 2.

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 și 2 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate legislația în vigoare.

Art.5 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

Ministrul Afacerilor Interne

Ion Marcel Vela”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LIVE VIDEO: Sunetele de tobă ale Gărzii Cetății dau startul noului sezon turistic din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sunetele de tobă ale Gărzii Cetății dau startul noului sezon turistic din Alba Iulia Sezonul turistic s-a deschis oficial din 1 mai 2024, în Cetatea Alba Carolina. Tot de astăzi, Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România, și-au reluat spectacolele. Citește și: Evenimente în 2024, la Alba Iulia: Data la care vor avea loc […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea