Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ziua Europei: Ce beneficii au locuitorii din Aiud de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană

Ziarul Unirea

Publicat

în

Există două motive istorice pentru care sărbătorim Ziua Europei pe 9 Mai şi nu pe o altă dată. Această zi marchează terminarea celui de-al Doilea Război Mondial pe 9 Mai 1945, când Germania nazistă a fost învinsă de Coaliţia Naţiunilor Unite. De asemenea, pe 9 Mai 1950, ministrul francez de Externe, Robert Schumann, propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania de Vest. Acela a fost practic momentul în care s-a născut Uniunea Europeană.

În 9 mai, de Ziua Europei, reprezentanții primăriei Aiud au prezentat câteva dintre beneficiile pe care cetățenii municipiului Aiud le au de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană.

Proiecte implementate:

Performanță și eficiență în administrație prin implementarea unui management competitiv

Integritatea – condiție esențială pentru o administrație eficientă

Proiecte în curs de implementare:

Modernizare DJ 107i – „Transalpina de Apuseni”

Transport public ecologic în municipiul Aiud

Administrație publică locală eficientă pentru cetățeni

Eco agrement Aiud – zone de agrement Avram Iancu și Ecaternia Varga

Respect pentru bunicii comunității aiudene

Reabilitarea și extinderea prin mansardare a GPP nr.2 Aiud

Proiecte în evaluare:

Reabilitare și dotare Colegiul Tehnic Aiud

Proiecte în contractare:

Reabilitarea sistemului de iluminat public în municipiul Aiud

Educația – un pas înainte

Proiecte în așteptare:

Reabilitare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului Municipal Aiud


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum s-a petrecut accidentul de pe DN 75, la Vadu Moților: Doi vârstnici din Craiova au ajuns la spital după ce o șoferiță de 64 de ani s-a răsturnat cu mașina

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DN 75, la Vadu Moților: Doi vârstnici din Craiova au ajuns la spital după ce o șoferiță de 64 de ani s-a răsturnat cu mașina Doi vârstnici din Craiova au ajuns sâmbătă la spital după ce o șoferiță s-a răsturnat cu mașina pe DN 75, la Vadu Moților. Potrivit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea