5 cazuri de COVID-19 în comuna Săliștea. Primar: „Când este vorba de sănătatea locuitorilor comunei nu cedez nici un pas”
Conform primarului comunei Săliștea, Aurel Emil Stănilă, în satul Săliștea Deal sunt cinci cazuri de infectare cu COVID-19. Acesta a scris pe facebook că a fost anunțat de către DSP Alba că marți se vor face teste în localitate, pentru cât mai multe persoane și, dacă se poate, pentru întreaga localitate.
„Mă văd obligat să clarific câteva lucruri legate de cazurile de coronavirus confirmate în com. Săliștea și mai exact în Săliștea Deal, care au ajuns la 5. Indiferent de amenințările pe care le-am primit telefonic de la unii cetățeni sau telefoanele date la Prefectură sau mai știu eu pe unde,să fie clar, când este vorba de sănătatea locuitorilor comunei nu cedez nici un pas, nu mă las șantajat de nimeni și fac tot ce-mi stă în putere să evit o contaminare în masă. Astăzi am fost anunțat telefonic de către DSP Alba că mâine se vor deplasa în loc. Săliștea Deal pentru a face teste.
Am întrebat, la cei din izolare? Mi s-a spus că vor să testeze cât mai multe persoane ,dacă se poate întreaga localitate. Nu pot să spun că nu m-am bucurat, că pot financiar să facă aceste teste care sunt și destul de scumpe și care pot elimina orice suspiciune de infectare în masă, prin depistarea unor persoane asimptomatice.Trebuie să fie foarte clar testul este obligatoriu ptr.cei aflați în izolare, pentru ceilalți nu.
Dacă mi-am permis să fac un anunț in Săliștea Deal pentru ca oamenii să știe și care vor să-l facă (gratuit) să stea acasă, am fost acuzat de unii că îmi bat joc de ei, că îi discriminez sau câte și mai câte. Judecați și dumnevoastră, unii nu reușesc nici cu bani să facă testul, iar alți fac scandal când li se oferă gratuit .Nu vreau să ameninț pe nimeni, dar, dacă ți sa oferit să faci gratuit testul, ai refuzat, iar ulterior ești depistat pozitiv(doamne ferește de așa ceva) și mai infectezi și pe alți care pot muri, fapta devine penală.
Pe înțelesul tuturor, când doctorul îți spune că ai hipertensiune și trebuie să iei tratament iar tu ignori și după un timp îți plesnește o arteră la cap și mori, e problema ta fiindcă nu se mută la altă persoană, dar când contaminezi pe altul din cauză că tu te crezi ,,deștept,, și acesta moare fiindcă nu are imunitatea ta sau are și alte boli, atunci răspunzi. Vreau să vă întreb, în special pe cei din com. Săliștea care citesc această postare ce era să fac, să nu mă implic deloc, să ne infectam în masă și să ne carantineze întreaga comună? Să ne blocheze cu totul, sau să fac tot posibilul (atât cât îmi permite legea) ca împreună cu implicarea fiecăruia dintre d-voastră să evităm un asemenea scenariu?
Vă mulțumesc tuturor acelora care respectați recomandările făcute de CLSU, că purtați mască, păstrați distanța socială, evitați deplasările fără rost etc. Cu certitudine tot ceea ce facem sau vă cerem e pentru binele dumneavoastră„, a scris pe facebook primarul Aurel Emil Stanilă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu
Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu Un apel umanitar a fost lansat pentru familia Doncea, originară din Apuseni. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu violent. Citește și: FOTO Ce mai aruncă oamenii din Alba, în Săptămâna Mare: Trei pui de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale