FOTO: Fotbalistele de la Student Sport Alba Iulia, antrenamente în izolare
Cea mai tânără echipă de fotbal din Alba, Student Sport Alba Iulia, singura formație feminină din județ, resimte, ca și celelalte cluburi, efectele întreruperii activității. Pandemia de coronavirus a afectat din plin și planurile formației din Cetatea Marii Uniri, una înființată în vara anului trecut.
În plus, pe lângă blocarea calendarului competițional, mai apare și grija financiară câtă vreme este clar că întregul sport la avea de suferit în următoarea perioadă. De altfel, evenimentele din ultima lună au stopat și discuțiile legate de o colaborare cu Hermannstadt, prim-divizionara care din sezonul viitor era obligată de FRF să dețină o echipă feminină. Au existat discuții concrete între cele două părți, inclusiv de natură financiară, în perspectiva campionatului următor, însă totul s-a stopat, deocamdată.
“Ca și alte cluburi, trecem prin momente dificile. Această perioadă de inactivitate ne afectează foarte mult, întrucât eram obișnuiți să jucăm fotbal zi de zi, mingea reprezentând motivul întâlnirii noastre la stadion. Acum, în starea aceasta de izolare, ne lipsesc meciurile din Liga a 3-a și nu numai. Trăim totul cu maximă emoție întrucât, dacă totul ar fi decurs normal, pe vremea aceasta trebuia să știm deja dacă am promovat în Liga a 2-a. Acest vis ne motivează și ne ține în priză pentru începutul returului deoarece noi în acest an avem un singur meci oficial disputat”, a spus Cătălin Costea, președintele Student Sport Alba Iulia, a cărui pasiune a făcut posibilă înființarea acestei echipe.
Activitatea sportivă în fotbalul feminin a debutat în 2018, cu participarea la diverse turnee, pentru ca în iulie echipa albaiuliană să se înscrie în eșalonul terț. Parcursul în Liga a 3-a a fost unul excelent, Student Sport conducând detașat în Seria a 3-a, cu maximum de puncte la jumătatea stagiunii, echipa ajungând și în optimile de finală ale Cupei României (singurul meci al anului, în 29 februarie, cu Piroș Security Arad, pe “Cetate”).
În plus, echipa de fotbal feminin din Cetatea Marii Uniri este angrenată într-o altă competiție, Liga 1 Acerbis de futsal, intențiile fiind unele serioase, de atacare a calificării în cupele continentale. De altfel, una dintre echipierele Student Sport, talentata Antonia Ciulea (transferată între timp la Arad) a fost convocată în două rânduri la reprezentativa României Under 19.
[nggallery id=7870]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Familia Pașca-Igna, din Albac, a câștigat „Fotbal în familie” | 16 echipe participante la turneul organizat de AJF Alba
FOTO: Familia Pașca-Igna, din Albac, a câștigat „Fotbal în familie” | 16 echipe participante la turneul organizat de AJF Alba Familia Pașca-Igna, din Albac, a câștigat a treia ediție a turneului „Fotbal în familie”. Asociația Județeană de Fotbal Alba, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, Consiliul Județean Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Primăria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani
-
Actualitateacum 4 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF