Starea de urgență se PRELUNGEȘTE cu încă o lună. Anunțul făcut de Klaus Iohannis
După o ședință în care au fost evaluate măsurile luate de autorități pentru gestionarea contextului critic actual cauzat de virusul COVID-19, Klaus Iohannis a anunțat că starea de urgență va fi prelungită pentru încă o lună. Președintele a menționat că acest lucru este absolut necesar pentru a ține epidemia sub control.
„În comparație cu alte țări creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost așa de mare cum a fost în țări precum Italia sau Spania. Acest lucru vinde din faptul că noi am luat din timp măsuri foarte ferme.
Nu este însă momentul să ne relaxăm, să nu mai respectăm măsurile. Totți specialiștii spun că dacă respectăm indicațiile este posibil să nu avem o creștere foarte mare. Dacă nu le respectăm este posibil să ajungem în scenarii cum le-am văzut în țările menționate.
Nu suntem încă la vârful epidemiei. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile. O veste bună: la început se știe că a fost complicat să achiziționăm echipamente de protecție. Avem deja primele rezultate ale măsurilor luate de guvern. Primi în această săptămână 2,5 milioane pentru medici, 5 milioane pentru forțele de ordine, 8 milioane de măști care vor ajunge la populație. Vor veni 500.000 de combinezoane de protecție pentru medici. Sunt lucruri care se mișcă.
Trăgând linie am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. În această săptămână vom elabroa textul decretului. Vom prelugi starea de urgență cu încă o lună. E absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control.
România va trimite o echipă de medici și asistenți medicali în Italia, în zona Milano. Am discutat despre pregătirea pentru rectificarea bugetară.
Prin această epidemie avem o criză care nu este doar de sănătate publică. Este o criză care va afecta bugetul. Va fi nevoie să se declare o creștere semnificativă a deficitului bugetar. E nevoie de bani mai mulți în sectorul de sănătate publică și pentru asistență socială.
Vom avea o situație complicată a bugetului, însă este clar că această complicație nu se rezolvă de la sine și va trebui guvernul să facă o analiză și să nu ne limităm doar la o rectificare care prevede doar câteva schimbări ci va fi nevoie să se reevalueze și veniturile care sunt în scădere dar și cheltuielile și va fi nevoie de reevaluarea tuturor cheltuielilor”, a declarat Klaus Iohannis.
La ședința de la Palatul Cotroceni au participat premierul Ludovic Orban, miniștrii Florin Cîțu, Marcel Vela, Cătălin Predoiu, Nicolae Ciucă, Virgil Popescu, Nelu Tătaru și Violeta Alexandru, și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Surse: Digi24
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Kaufland – Stadion
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Kaufland – Stadion Un accident rutier a avut loc duminică seara, în jurul orei orei 20.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Kaufland-Stadion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice si prim ajutor medical la un accident rutier […]