FOTO| IMPLICARE: Peste 1.100 de viziere realizate, în 6 zile, de voluntarii din Alba Iulia au fost DONATE către spitalele și instituțiile din județ
Prima linie de producție pentru cei din linia întâi! O echipă de voluntari din Alba Iulia, a reușit să realizeze, în mai puțin de o săptămână, peste 1.100 de viziere de protecție pe care le-a donat cadrelor și instituțiilor din județul nostru.
Această realizare a fost posibilă datorită muncii depuse de echipa de 12 voluntari, care au lucrat necontenit, coordonați de un tânăr din Alba Iulia, precum și datorită sprijinului primit de aceștia din partea unor insituții și oameni solidari din județ, care au pus la dispozițiile spațiile de lucru și au oferit o mână de sprijin voluntarilor, prin diferite donații.
Echipa își propune ca în decursul acestei săptămâni să producă 2.000 de viziere, pentru a reuși astfel să completeze necesarul la nivelul județulu, și mai ales, pentru ca vizierele să ajungă și acolo unde încă nu s-a reușit, dar unde este mare nevoie.
Până acum, potrivit lui Marius Bucea, coordonatorul echipei de voluntari, vizierele au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Alba, Spitalul Municipal Blaj, Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, Spitalul Municipal Aiud, SMURD Alba (prin inițiativa Împreună pentru noi), Serviciul De Ambulanță Alba, Spitalul De Boli Infecțioase din Alba Iulia, Spitalul Orășenesc Dr. Alexandru Borza Abrud, Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul De Boli Cronice Câmpeni, Spitalul Județean Deva, Spitalul Municipal Sebeș, IPJ Alba, ultima livrare reușind să fie făcută și la Spitalul Orășenesc din Cugir.
Acesta a mai menționat că încă nu a reușit să le ofere o masă pe zi voluntarilor pe care-i coordonează, dar speră să găsească o soluție în cel mai scurt timp, pentru a reuși să acopere și această piedică.
De asemenea, Marius încercă să asigure condiții de voluntariat cât mai sigure, dar, după cum spune și el „nu o să fie la fel de sigure ca și autoizolarea”.
„6 zile – peste 1100 de viziere donate către spitale și instituții din județul Alba. La asta se rezuma, pe scurt, săptamâna aceasta în centrul de producție afiliat Viziere.ro din Alba Iulia.
Vizierele s-au confecționat la sediul Fox Creativ, de către un colectiv de voluntari coordonat de Marius Bucea, Muntean Daniel (Fox Creativ) și Cristi Danilet din Cluj (Asociația VeDem Just). Materialele au fost achiziționate de VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie din donațiile voastre, de care avem în continuare nevoie.
Nimic nu se mișca fără mâinile fâșnețe ale voluntarilor: Mărgineanu Ioana, Andrei Burnete, Mihai Florea, Alexandru M. Cotofrea, Ghenescu Dragos, Loys Alexandru Sandor și Florin, Marian Morar, Cristi Pasărea, Cristian Costinaș, Rares Diodiu, Cristian Mladin, George Bursuc.
Mulțumim oamenilor de bine, instituțiilor și firmelor care ne-au sărit prompt în ajutor – Florida Construct prin Dan Puscau (al doilea spațiu în care sa lucrăm), Primăria comunei Ciugud (transport utilaje), Casa Dives – Transylvania prin Altomi Gabriel (donație de 750 lei pentru achiziționare banda velcro), Andreea Mitrofan și mulți alții.
Vă mulțumim pentru susținere și mesajele încurajatoare. O să fie bine”, a spus Marius, coordonatorul echipei.
Echipa studioului Atelier 11 din Alba Iulia le-au oferit și ei o mână de ajutor, punându-și la bătaie serviciile, motivând oamenii să doneze pentru iniţiativa Viziere.ro Alba. Astfel, cu o simplă donație de 50 de lei poți câștiga aplicări de tatuaje, tratamente faciale, lash lifting, makeup și coafat, tuns, spălat, aranjat sau servicii de manichiură.
În decursul zilei de astăzi, luni 6 aprilie, va ajunge o comandă de velcro (scai) în valoare de peste 2.000 lei pentru care, echipa nu are fonduri rezervate.
Asociația VeDemJust, organizația care a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a cumpăra materie primă, aceasta fiind aproape epuizată pe piața internă, are nevoie de sponsorizări ca sa plătească comanda de 24 de tone de material plastic din Italia, material pentru încă 270.000 de viziere care vor fi distribuite gratuit la nivel național.
Prețul facturat pentru cele 24 de bobine a câte o tonă fiecare este de 40.320 EUR, la care se adaugă TVA. Până acum au făcut donații aproape 370 de persoane fizice și juridice, rămânând după plata cheltuielor efectuate până în prezent aproximativ 15.000 EUR.
Cei care doresc să ofere un mic sprijin, pot dona accesând link-ul următor: https://vedemjust.ro/doneaza-pentru-viziere/.
[nggallery id=7832]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre
Preotul Ioan Sabău, arestat de câteva ori de comuniști, a creat la Vinerea obiceiul Păștenilor care dăinuie și în zilele noastre PREOTUL IOAN SABĂU – „CEL MAI IUBIT DINTRE VINERENI” – ,,Abia în închisoare în închisoare mi-am început misiunea preoțească, acolo am învățat să mă rog și tot acolo am simțit dependența de Dumnezeu, pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare