Rămâi conectat

Ştirea zilei

LIVE FOTO/VIDEO| S-A DESCHIS Bazinul acoperit de înot de la Blaj. Care este programul și care sunt tarifele investiției de peste un milion de euro

Ziarul Unirea

Publicat

în

LIVE FOTO/VIDEO| S-A DESCHIS Bazinul acoperit de înot de la Blaj. Care este programul și care sunt tarifele investiției de peste un milion de euro

Astăzi, 14 februarie, la ora 14, are loc inaugurarea noului bazin acoperit de înot de la Blaj, situat pe strada Iuliu Maniu, lângă baza de agrement și stadionul din Parcul Avram Iancu. Investiția, de peste un milion de euro, a fost finanțată din bugetul local al Primăriei Blaj și face parte din programul „Blaj 2016-2020” al administraţiei publice locale.

După deschiderea oficială a acestuia, doi instructori de înot vor începe cursurile cu cei mici, numărul solicitărilor fiind ridicat încă de la primele anunțuri privind organizarea lecțiilor de înot pentru copii.

Iubitorii de înot pot să folosească bazinul în fiecare zi, de marți până duminică, între orele 07:00-13:00 și 14:00-21:00, lunea fiind închis pentru igienizare.

Taxa de acces la bazin va fi, pentru adulți, de 20 de lei, iar pentru copiii sub 14 ani aceasta va fi în valoare de 10 lei. Un abonament lunar va costa 150 lei pentru adulți și 75 lei pentru copiii sub 14 ani.

YouTube video

„Ne bucurăm că le putem oferi blăjenilor posibilitatea de a înota, pe tot parcursul anului, într-un bazin modern, frumos și atractiv. Construirea unui bazin acoperit de înot a fost un obiectiv foarte important pentru administrația locală, era nevoie de o astfel de facilitate, pentru ca blăjenii să nu mai meargă în alte localități pentru a înota în afara sezonului estival. Dincolo de acest aspect, inaugurarea bazinului de înot reprezintă un nou pas pe care îl facem în ceea ce privește construirea unei infrastructuri sportive complete, în drumul nostru spre orașul european pe care ni-l dorim cu toții”, afirmă primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

https://www.facebook.com/www.ziarulunirea.ro/videos/293106674982929/

Bazinul acoperit de înot are lungimea de 25 m şi lăţimea de 12,5 m și este compus din cinci culoare, adâncimea apei fiind variabilă, de la 1,20 m până la 1,80 m în zona de block starturi. Bazinul acoperit de înot este prevăzut cu suprafeţe de încălzire şi plajă, cele mai largi fiind în zona de start.

Bazinul are facilităţi complete: vestiare, grupuri sanitare, duşuri, saune, staţie de tratare şi pompare apă, centrală termică, staţie filtrare apă, punct de prim ajutor, oficii, o parcare cu 14 locuri, iluminat exterior. Atât accesul pietonal, cât şi cel auto se va face din strada Iuliu Maniu.

Clădirea în care funcţionează bazinul de înot este acoperită „în boltă”, cu arce de lemn ce sprijină cele două părţi laterale ale bazinului. Bolta din elemente de lemn laminat încleiat s-a dovedit a fi un sistem cu bune rezultate în exploatare, care nu a implicat costuri mari de întreţinere şi implementare.

Bazinul nu se adresează activităţilor competiţionale, suprafeţele lui fiind dimensionate, atât pentru zona de înot, cât şi pentru cea a anexelor-vestiarelor, conform normelor europene şi naţionale în vigoare pentru bazine utilizate în cadrul educaţional. Suprafeţele de gardă ale bazinului şi dimensionarea vestiarelor au ţinut cont de aceste recomandări, încercând, în acelaşi timp, să ofere o suprafaţă cât mai condensată a construcţiei, se arată în proiectul tehnic al investiţiei.

[nggallery id=7722]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Prăpăd la Sohodol după o vijelie puternică: Mai mulți copaci, puși la pământ de vântul puternic

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prăpăd la Sohodol după o vijelie puternică: Mai mulți copaci, puși la pământ de vântul puternic O vijelie puternică a făcut prăpăd la Sohodol. După zilele caniculare, furtunile lovesc cu la fel de multă putere mai multe zone din județ. Citește și: VIDEO | Natura s-a dezlănțuit vineri la Șibot: Ploaie torențială și rafale de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea