Rămâi conectat

Ştirea zilei

Indignarea grefierilor cu privire la tăierea pensiilor speciale, BLOCHEAZĂ, din nou, Justiția

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct
Indignarea grefierilor cu privire la tăierea pensiilor speciale, BLOCHEAZĂ, din nou, Justiția

Blocajul din Justiție continuă! Grefierii protestând luni și marți, ieșind din nou în stradă, pentru a-și prezenta înverșunarea cauzată de măsurile legislative anunțate de eliminarea pensiilor de serviciu, denimite „pensii speciale” de către parlamentari. Activitatea acestora va fi întreruptă în intervalul 10-12, în decursul zilei de luni, iar marți pe durata întregii zile, timp în care activitatea va fi întreruptă.

Grefierii anunță că protestează față de abrogarea prevederilor care reglementează dreptul la pensia de serviciu a grefierilor în sesiunea extraordinară a Parlamentului României de marți.

Potrivit unui comunicat de presă, protestele se vor desfășura după cum urmează:

Luni:

– grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente;

– întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității în intervalul orar 10:00-12:00, timp în care nu va fi efectuat niciun fel de act de procedură sau activitate specifică funcției fiecărui salariat în parte.

Marți:

– grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente;

– întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității pe tot parcursul zilei – ziua votului în Plen a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu.

„În funcție de soluțiile legislative care vor fi adoptate de către Parlament sau asumate de către Guvern și în urma concluziilor ședinței cu prim-ministrul României, se va întruni Adunarea Generală Extraordinară a SNGJ Dicasterial pentru a hotărî formele de protest ce vor fi asumate în continuare”, se mai arată în sursa citată.

Comunicatul de presă este semnat de Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție ”Grefierul” Alba, Sindicatul Dreptatea Bacău, afiliate la Federația PUBLISIND.

sursa: stiripesurse


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | TRAGEDIE în județul Mureș: Doi copilași de 2 și 3 ani, căzuți în apele înghețate ale unei bălți de lângă Târnava. Sunt resuscitați de salvatori

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | TRAGEDIE în județul Mureș: Doi copilași de 2 și 3 ani, căzuți în apele înghețate ale unei bălți de lângă Târnava. Sunt resuscitați de salvatori Un eveniment tragic s-a produs miercuri, 12 februarie 2025, în jurul orei 15.15 în județul Mureș. Doi copii, în vârstă de 2 și 3 ani se află în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea