Anchetă penală demarată din oficiu de IPJ Alba în cazul fetei de la Teiuș
Anchetă penală demarată din oficiu de IPJ Alba în cazul fetei de la Teiuș
În dimineața zilei de astăzi, a circulat o postare, pe Facebook, în care se preciza că o tânără ar fi fost ținută, fără voia ei, fiind sechestrată de către un tânăr din Teiuș.
Potrivit Poliției, tânăra de 19 ani, a plecat de bună voie să locuiască în concubinaj cu acesta, iar familia ei a fost cea care ar fi sesizat organele polițienești, după ce tânăra a decis să-și ia viața în piept și să nu mai locuiască cu familia.
Au fost anunțate echipajele medicale care, ajunse la fața locului, au constat că, într-adevăr starea de sănătate a fetei era foarte precară, aflându-se în comă de gradul II.
Potrivit primelor examenări sumare, nu au fost identificate urme de violență. Poliția așteaptă în acest moment concluziile medico-legale.
Faptele penale insinuate în postarea de pe Facebook, care transmit cp fata ar fi fost obligată să se prostitueze, că ar fi fost drogată, ținută sechestrată și arsă pe corp, nu se pot contura.
Poliția a menționat că așteaptă ca starea de sănătate a fetei să se îmbunătățească, pentru a putea discuta cu ea. De asemenea, s-a întocmit un dosar penal pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.
Ancheta este în desfășurare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Irina Nicoleta Oarga, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, studentă în anul întâi la Institutul Medico-Militar: „Sunt pregătită să evoluez în această carieră și să-mi duc visul la bun sfârșit!”
Irina Nicoleta Oarga, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, studentă în anul întâi la Institutul Medico-Militar: „Sunt pregătită să evoluez în această carieră și să-mi duc visul la bun sfârșit!” Irina Nicoleta Oarga este absolventă a Colegiului Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia și în prezent este studentă în anul întâi la Institutul Medico-Militar, […]