FOTO-VIDEO. Au rămas câteva ore până la deschiderea primului restaurant McDonald’s din județul Alba
După o așteptare de mai bine de 10 ani, timp în care gigantulamerican fast-food a refuzat să pună și numele orașului nostru pe harta miilor de restaurante deschise în întreaga lume, se pare că, în sfârșit, această așteptare a luat sfârșit.
Este o chestiune de numai câteva ore, până când, vom avea ocazia să asistăm la inaugurarea primului restaurant din arhicunoscutul lanț fast-food, McMcDonald’s, fiindcă mâine, 21 decembrie, va avea loc inaugurarea acestuia.
Consturcția, a cărei dimensiuni sunt de 27,65 m x 14,03 m, cu un regim de înălţime pe un singur nivel, a fost finalizată și așteaptă mâine să fie inaugurată.
La festivitatea de inaugurare vor fi prezente mai multe personalități, printre care și patronul companiei Transavia, Ioan Popa.
Premier Restaurants România, operatorul francizelor McDonald’s în România, va deschide un restaurant la Alba Iulia, cu toate că orașul nostru nu a fost în ultimii 10 ani, în planurile companiei care operează franciza datorită criteriului privind numărul populaţiei. Valoarea investiţiei este estimată la 2,5 milioane de lei (circa 0,45 mil. euro) iar numărul locurilor de muncă create se ridică la peste 40.
În România, McDonald’s este lider al pieţei restaurantelor, cu 72 de restaurante în 21 de oraşe. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 4.500 de angajaţi şi primeşte zilnic peste 200.000 clienţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Irina Nicoleta Oarga, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, studentă în anul întâi la Institutul Medico-Militar: „Sunt pregătită să evoluez în această carieră și să-mi duc visul la bun sfârșit!”
Irina Nicoleta Oarga, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, studentă în anul întâi la Institutul Medico-Militar: „Sunt pregătită să evoluez în această carieră și să-mi duc visul la bun sfârșit!” Irina Nicoleta Oarga este absolventă a Colegiului Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia și în prezent este studentă în anul întâi la Institutul Medico-Militar, […]