Drumuri, autostrăzi şi centuri ocolitoare finanţate în 2020: 50 de miliarde de lei vor fi alocați pentru investiții
În proiectul de buget pentru anul viitor sunt alocaţi 50 de miliarde de lei pentru investitii, suma incluzând banii necesari unor drumuri, autostrăzi şi centuri ocolitoare, a anunțat premierul Ludovic Orban.
Potrivit premierului, este vorba despre autostrada Sibiu – Piteşti, autostrada de centură a Bucureştiului şi drumul expres Craiova – Piteşti, dar şi studii de fezabilitate pentru alte obiective.
Orban spune că Guvernul este dispus să aloce mai mulţi bani pentru infrastructură, dacă instituţiile implicate vor avea capacitatea de absorbţie mai mare decât alocările care vor fi făcute.
„Vom depune cerere de finanţare pe fonduri europene pentru realizarea studiul de fezabilitate pentru Autostrada Unirii, deja e contract semnat pentru studiul de fezabilitate pe tronsonul Târgu Mureş – Ditrău. Avem în finanţare obiective de investiţii de pe Autostrada Transilvania, sunt patru tronsoane care vor fi finanţate în cursul acestui an”, a afirmat primul ministru, joi, în cadrul unei emisiuni la postul public de radio.
El a precizat că se va aloca finanţare pentru finalizarea tronsoanelor de autostradă Sebeş – Turda şi Deva – Lugoj, dar şi că podul de la Brăila reprezintă un obiectiv prioritar de investiţii pentru guvern.
„Investiţiile în cursul acestui an cresc de la 44,7 miliarde la peste 50 de miliarde. Banii sunt alocaţi, iar eu am încredere că toate entităţile care sunt implicate în realizarea acestor obiective de investiţii vor accelera procedurile şi vor avea capacitatea să absoarbă aceşti bani, iar dacă au capacitatea de absorbţie suplimentară suntem dispuşi să alocăm resurse financiare suplimentare”, a precizat premierul.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii de urmaș 2024: Benefeciarii trebuie să prezinte adeverințele de studiu în termen de 10 zile calenderistice de la începerea anului școlar. Precizările Casei de Pensii Alba
Pensii de urmaș 2024: Benefeciarii trebuie să prezinte adeverințele de studiu în termen de 10 zile calenderistice de la începerea anului școlar. Precizările Casei de Pensii Alba Începutul anului școlar 2024- 2025 se aproprie cu pași repezi. În acest context, Casa de Pensii Alba a venit cu precizări referitoare la pensiile de urmaș. Benefeciarii au […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
30 august 2024: Sfântul Alexandru, ”protectorul omenirii”. Ce se spune despre persoanele care poartă numele de Alexandru și Alexandra
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de SFÂNTUL ALEXANDRU 2024. Idei de urări, felicitări și SMS-uri pe care le puteți trimite celor dragi de ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
31 august: Ziua Limbii Române
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
La mulţi ani, de Sfântul Alexandru! Vezi ce se spune despre cei care poartă numele de Alexandru şi Alexandra
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri și tradiții de Sfântul Alexandru: Rugăciunea făcătoare de minuni. Ce să nu faci în această zi de sărbătoare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Luna SEPTEMBRIE sau RĂPCIUNE, prima lună a toamnei: Anotimpul roadelor, începutul anului nou bisericesc și echinocțiul de toamnă