Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| Accident GRAV pe DN 66, intersecția Hunedoara – Călan. O mașină înmatriculată în Alba implicată în evenimentul rutier

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

Un accident grav s-a produs astăzi, în jurul orei 14.30, la intersecția drumului național 66 cu drumul județean 687 (intersecția Hunedoara – Călan). Două autoturisme, dintre care unul înmatriculat în Alba, au lovit din spate un autotren, iar trei persoane care se aflau în unul dintre autoturisme au fost rănite. 

„La locul impactului dintre 2 autoturisme şi un autotren pompierii specializaţi în descarcerare şi prim ajutor au găsit trei victime neîncarcerate şi conştiente. Oamenii implicaţi în accident ce au suferit traumatisme, în vârstă de 18, 19 şi 54 de ani, se aflau toţi într-un autoturism. Răniţii au primit îngrijiri din partea echipajelor de pompieri şi SAJ şi au fost transportați conştienţi şi cooperanţi la UPU Hunedoara. În operaţiune au fost implicate echipaje ale Punctului de Lucru Bretea, SMURD Hunedoara şi SAJ”, a declarat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Din datele transmise de IPJ Hunedoara, conducătorii celor două autoturisme (înmatriculate în județele Gorj și Alba), care rulau pe DN66, în zona intersecției cu DJ687, nu au păstrat distanța corespunzătoare față de un autotren care se deplasa în fața acestora (și care a redus viteza) și au intrat în coliziune față – spate cu acesta. Traficul în acest moment nu este afectat. În acest caz a fost întocmit dosar de certare penală.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Irina Nicoleta Oarga, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, studentă în anul întâi la Institutul Medico-Militar: „Sunt pregătită să evoluez în această carieră și să-mi duc visul la bun sfârșit!”

Bera Larisa

Publicat

în

Irina Nicoleta Oarga, absolventă a Colegiului Militar din Alba Iulia, studentă în anul întâi la Institutul Medico-Militar: „Sunt pregătită să evoluez în această carieră și să-mi duc visul la bun sfârșit!” Irina Nicoleta Oarga este absolventă a Colegiului Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia și în prezent este studentă în anul întâi la Institutul Medico-Militar, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea