Diplome de facultate, vândute pe sute de euro, ţuică sau chiar porci! Cum funcționa ”fabrica de diplome” de la cea mai mare universitate din țară
Diplome de facultate, vândute pe sute de euro, ţuică sau chiar porci! Cum funcționa ”fabrica de diplome” de la cea mai mare universitate din țară
Cea mai mare şi controversată universitate privată din ţară este din nou în mijlocul unui scandal uriaş. Procurorii au descoperit că fabrica de diplome la Universitatea Spiru Haret încă funcţionează.Cu sume cuprinse între 700 şi 1500 de euro, orice student lua Licenţa sau Masteratul, chiar fără să treacă pe la cursuri. Reţeaua formată din secretare, profesori şi decani, conduşi de prorectorul insituţiei ar fi funcţionat timp de şapte ani.
Cereau mită chiar şi porci, ţuică sau vin, spun surse din anchetă. 100 de oameni au ajuns la audieri.Teancuri întregi de bani şi documente, telefoane, laptopuri şi seturi de ceasuri de lux au ridicat procurorii în timpul descinerilor. 76 de adrese din toată ţara au fost răscolite. 13 dintre ele, sunt sediile Universităţii Spiru Haret. Încă din 2012, instituţia de învăţământ superior s-a transformat într-o fabrică de diplome pe bani, spun anchetatorii.Studenţi, profesori, secretari universitari, decani şi prodecani au fost aduşi la audieri, la sediul DIICOT. În total, aproape o sută de persoane au explicat cum funcţiona reţeaua infracţională. Liderul acesteia era chiar prorectorul Eduard Ionescu, spun anchetatorii.
Atât locuinţa lui, cât şi cea a iubitei sale, şi ea profesoară la universitet, au fost percheziţionate. Procurorii spun că suspecţii aranjau orice, de la examenele din sesiune, până la diplomele de licenţă, masterat sau înscrieri după data limită. Între 700 şi 1500 de euro costa o licenţă. Prorectorul ar fi primit însă şi porci, ţuică sau vin.Cum funcţiona reţeaua?
În cazul examenelor din timpul anului universtar, prorectorul cerea subiectele grilă secretarilor din Facultăţi, apoi le trimitea studenţilor. În sala de examen, aceştia erau poziţionaţi strategic şi primeau indicaţii şi din partea profesorilor supraveghtetori. La finalul cursurilor, acelaşi prorector asigura lucrări de licenţă pe bandă rulantă. Multe aparţineau absolvenţilor din anii trecuţi, pe care le mai completa.
Deocamdată, nu se ştie câţi studenţi au absolvit facultăţile fraudulos. Ar putea fi şi sute. Printre ei, sunt şi fotbalişti, spun surse din anchetă. Universitatea percepe taxe de şcolarizare uriaşe. la Medicină Veterinară în limba engleză, taxa este de 4.500 de euro pe an.
Nu este primul scandal în care este implicată cea mai mare universitate privată din ţară. În 2009, Ministerul Educaţiei a descoperit că multe specializări nu sunt acreditate şi funcţionează ilegal. Peste o sută de mii absolvenţi au fost la un pas să nu aibă niciodată diplomele recunoscute.
sursa: a1
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii de urmaș 2024: Benefeciarii trebuie să prezinte adeverințele de studiu în termen de 10 zile calenderistice de la începerea anului școlar. Precizările Casei de Pensii Alba
Pensii de urmaș 2024: Benefeciarii trebuie să prezinte adeverințele de studiu în termen de 10 zile calenderistice de la începerea anului școlar. Precizările Casei de Pensii Alba Începutul anului școlar 2024- 2025 se aproprie cu pași repezi. În acest context, Casa de Pensii Alba a venit cu precizări referitoare la pensiile de urmaș. Benefeciarii au […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
30 august 2024: Sfântul Alexandru, ”protectorul omenirii”. Ce se spune despre persoanele care poartă numele de Alexandru și Alexandra
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de SFÂNTUL ALEXANDRU 2024. Idei de urări, felicitări și SMS-uri pe care le puteți trimite celor dragi de ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
31 august: Ziua Limbii Române
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
La mulţi ani, de Sfântul Alexandru! Vezi ce se spune despre cei care poartă numele de Alexandru şi Alexandra
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri și tradiții de Sfântul Alexandru: Rugăciunea făcătoare de minuni. Ce să nu faci în această zi de sărbătoare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Luna SEPTEMBRIE sau RĂPCIUNE, prima lună a toamnei: Anotimpul roadelor, începutul anului nou bisericesc și echinocțiul de toamnă