Rămâi conectat

Actualitate

Dovada adresei de domiciliu se va putea face cu ajutorul unei facturi de utilități sau a unei scrisori auto-adresate – PROIECT

Ziarul Unirea

Publicat

în

Potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbaterea senatorilor, pentru a dovedi autorităților unde ne este domiciliul, vom putea folosi inclusiv facturi de utilități sau scrisori auto-adresate. În plus, vom putea transmite online aproape toate documentele prin care putem dovedi unde locuim.

Măsurile se găsesc într-o propunere legislativă înregistrată recent la Senat pentru dezbatere, care are nevoie de adoptarea în Parlament și de publicarea în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica.

Concret, proiectul legislativ prevede că vom putea face dovada adresei de domiciliu și cu ajutorul unei facturi de utilități sau a unei scrisori auto-adresate. Factura de utilități va trebui să fie emisă pe numele de familie al celui care are nevoie să dovedească unde are domiciliul și să nu fie mai veche de trei luni.

Potrivit proiectului, aceeași condiție va trebui să fie respectată și de scrisoarea auto-adresată atunci când e prezentată autorităților, respectiv data poștei nu va trebui să fie mai veche de trei luni.

În prezent, după cum stabilește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, dovada adresei de domiciliu se face cu ajutorul:

  • unui contract de vânzare-cumpărare, de donație, de partaj voluntar, de închiriere, de comodat etc;
  • unei declarații a găzduitorului de primire în spațiu;
  • unei declarații pe propria răspundere a solicitantului (domiciliul este verificat de către un polițist de ordine publică);
  • unui documentul eliberat de autoritatea locală, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, cu imobil cu destinație de locuință.

Suplimentar, proiectul legislativ stabilește că, după intrarea în vigoare a măsurilor conținute de acesta, aproape toate documentele de mai sus vor putea fi trimise autorităților fără să mai fie nevoie de o interacține directă cu acestea.

Mai exact, se vor putea trimite online autorităților toate documentele prin care se poate dovedi domiciliul, cu excepția declarației de primire în spațiu a găzduitorului, document care trebuie completat și semnat în fața reprezentanților autorităților locale.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii de urmaș 2024: Benefeciarii trebuie să prezinte adeverințele de studiu în termen de 10 zile calenderistice de la începerea anului școlar. Precizările Casei de Pensii Alba

Bera Larisa

Publicat

în

Pensii de urmaș 2024: Benefeciarii trebuie să prezinte adeverințele de studiu în termen de 10 zile calenderistice de la începerea anului școlar. Precizările Casei de Pensii Alba Începutul anului școlar 2024- 2025 se aproprie cu pași repezi. În acest context, Casa de Pensii Alba a venit cu precizări referitoare la pensiile de urmaș. Benefeciarii au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea