CFR Cluj 2 – Unirea Alba Iulia 2-1 (0-0) | „Alb-negrii”, al treilea eșec în deplasare
Unirea Alba Iulia rămâne fără puncte externe în acest sezon, după a treia înfrângere, la limită, 1-2 (0-0), pe “CMC”, cu CFR Cluj II, formația condusă de Mihai Manea nereușind să spargă gheața pe terenuri străine.
Venită după un succes net, 3-0 cu CSC Sânmartin, gruparea din Cetatea Marii Uniri a plătit tribut startului ratat din actul secund, când „feroviarii mici” au reușit să puncteze în două rânduri, asta după ce antrenorul Dan Dobai a efectuat trei modificări la pauză.
*Mihai Manea: „Suntem datori la capitolul atitudine”
„Iarăși a fost o lipsă de atitudine, nu înțeleg ce s-a întâmplat. Momentul cheie al jocului a fost ratarea lui An. David din prima repriză, iar apoi după două greșeli de poziționale și de marcaj am primit două goluri. Încă suntem datori la capitolul atitudine, la meciurile din deplasare avem un blocaj. Se putea mult mai mult astăzi”, a declarat antrenorul Mihai Manea.
După două mari oportunități ale oaspeților, An. David (43) – scăpat singur a trimis alături și parada lui Ad. Rus la șutul lui Fetița (52), clujenii puctează prin Derbac (59) – cu un șut de la 25 de metri și Gârdea (62) – proaspăt intrat în teren, Răzvan Fetița (64) reduce ecartul de ziua sa dar nu a fost suficient pentru a întoarce rezultatul, Mailat (85) – șutând în bară, după ce a scăpat singur.
CFR Cluj II: Ad. Rus – Tomșa, Bălan, Horj, Ispas, Sg. Luca, Simedru, Derbac, Fica, Mailat, Joca; rezerve Hindrich, C. Bud, Fărcășan, Popșa, Al. Militaru, Gâdea, D. Giurgiu. Antrenor Dan Dobai
Unirea: Sporea – R. Ivan, I. Neag (78, Mărgărit), Guț, Al. Giurgiu – Bârdea (64, Tat(, Petresc – Frăsineanu, Fetița, Ad. Matei (64, Selagea) – An. David (83, C. Avram); rezerve Angeru, F. Morar, Joldeș. Antrenori Mihai Manea, George Țălnar și Petre Clep.
Arbitri: Al. Gornic (Arad), L. Berariu (Moroda), An. Pantea (Arad) Observatori V. Bordaș (Tg. Mureș), I. Somolyak (Odorheiu Secuiesc)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Răzvan Burleanu, preșdintele Federației Române de Fotbal, și Mihai Stoichiță, directorul tehnic din cadrul FRF, vor fi prezenți în miercuri dimineață la inaugurarea bazei sportive moderne din cartierul Micești din Alba Iulia. Astfel, municipiul reședință de județ va beneficia de un teren sintetic mult așteptat de ani buni, într-o primă fază inaugurarea fiind estimată la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale