Rămâi conectat

Sport

Doi reprezentanți ai Revolution Academy Alba, la Campionatele Balcanice de Taekwondo

Dan HENEGAR

Publicat

în

Revolution Academy Alba, singurul club din județ afiliat la Federația Română de Taekwondo WT, are doi reprezentanți la Campionatul Balcanic de profil programat la finele săptămânii, în perioada 13-15 septembrie, în Bugaria, la Samokov.

Este vorba despre Eduardo Călin Cetean (categoria -27 kilograme) și Alexandru Dorin Boloage (categoria -33 kilograme). Cei doi juniori mici, sportivi în vârstă de 11 ani, debutanți la o competiție de asemenea nivel, au fost incluși în delegația României după ce au avut performanțe de apreciat în concursurile recente. La această a 21-a ediție a Jocurilor Balcanice sunt așteptați peste 700 de sportivi ce vor reprezenta 8 țări din zonă.

“Elevii mei vin după un sezon bun și o vacanță de vară în care au muncit mult,  având două antrenamente zilnice. Sper să își confirme calitățile și să se întoarcă cu un rezultat notabil”, a spus antrenorul Alin Moldovan, 2 Dan, care, pe această cale îi îndeamnă pe părinți să-și înscrie copiii la orice disciplină sportivă, în ideea dezvoltării armonioase. Precizăm că în urmă cu doi ani, în 2017, a fost înființat clubul Revolution Academy Alba, cu două secții kickboxing și taekwondo, ambele afiliate la federațiile naționale de profil, scopul fiind reprezentarea Albei la cel mai înalt nivel al acestui domeniu, adică obținerea de performanțe notabile pe plan național și internațional.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025 | Vezi laureații echipei din „Mica Romă”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025, adică jumătate dintre nominalizările făcute de FRV| Vezi laureații echipei din „Mica Romă” Echipa din „Mica Romă” susține, joi, și vineri, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, jocurile cu CSM Târgoviște, contând pentru sferturile de finală ale Diviziei A1. În formula […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea