Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Cultură Educație

Tertipuri ieftine pentru manipularea pensionarilor din Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Considerând probabil că pensionarii din judeţul Alba sunt ignoranţi, nu îşi cunosc drepturile şi pot fi manipulaţi cu uşurinţă, membrii PNL Alba au organizat în aceasta săptămână încă o acţiune disperată menită să le aducă simpatia pensionarilor. Întregul demers se baza pe promisiunea  de obţinere în instanţă a drepturilor băneşti oferite prin grupele I şi /sau a II -a de muncă. Poate că acţiunea de evidentă manipulare ar fi avut un succes răsunător dacă nu ar fi fost organizată tocmai în oraşe precum Alba Iulia sau Blaj, oraşe care se mândresc cu o generaţie a III-a dinamică şi puternic ancorată în realităţile cotidiene. Adevărul este, stimaţi colegi liberali, că încercaţi să vă „bateţi” acum pentru un drept legal de care toţi aceşti pensionari beneficiază deja începând cu data de 1 ianuarie 2011. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care a intrat în vigoare începând cu data de 1.01.2011, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă, beneficiează de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50 % pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25 % pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.
De creşterea punctajelor anuale amintite mai sus beneficiază şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 – 2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situaţiile în care la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare. PDL Alba îşi exprimă public dezacordul faţă de asemenea practici politicianiste utilizate de formaţiuni politice disperate după capital electoral. PDL Alba îi asigură pe pensionarii judeţului că va continua să iniţieze şi să pună în practică acţiuni reale pentru şi cu cei care se află acum la vârsta a treia. Aşa cum a făcut-o şi până acum!
(Biroul de presă al PDL Alba)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai Ioana Bogățan: „Festivalul și publicul suferă de fapt pentru că, de multe ori, trebuie să renunțăm la anumite spectacole deoarece nu avem săli cu dotările tehnice de care este nevoie” În luna mai, la Alba Iulia se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea