Rămâi conectat

Sport

Poiana Vadului (seniori) și Bistra (copii) – laureatele Campionatului Munților Apuseni | Bistra, cu al șaselea titlu la copii, domină competiția fotbalistică

Dan HENEGAR

Publicat

în

Poiana Vadului, la seniori, și Bistra, la copii, sunt laureatele ediției a 10-a a Campionatului Munților Apuseni, competiție fotbalistică devenită “marcă” înregistrată a Asociației Județene de Fotbal Alba, ajunsă la un moment aniversar și organizată cu sprijinul Consiliului Județean Alba.

Dacă la seniori Poiana Vadului a câștigat al doilea titlu, după o pauză de un an, în 2017 tot după o finală cu Lupșa, la copii putem vorbi despre hegemonia formației din Bistra. Echipa pregătită de Tiberiu Boca a cucerit al șaselea trofeu din 8 ediții, urcând de trei ori consecutiv pe cea mai înaltă treaptă a podiumului (2017, 2018 și 2019), în dreptul campioanei ce a primit un singur gol adăugându-se și două premii individuale. Dar iată rezultatele înregistrate la faza finală, jocuri programate în weekend, la Sălciua:

*copii, semifinale: Bistra – Avram Iancu 2-0, Albac – Sălciua 0-7, finala mică: Avram Iancu – Albac 6-3; finala mare: Bistra – Sălciua (antrenor Vasile Gog) 2-1 (1-0): Bogdan Paven (17), Casian Dup (28), respectiv Antonio Boca-Moisă (36); clasament: 1. Bistra – campioană, 2. Sălciua, 3. Avram Iancu, 4. Albac;

*seniori, semifinale: Poiana Vadului – Vadu Moților 4-1, Lupșa – Sălciua 3-2; finala mică: Vadu Moților – Sălciua 3-5 (după loviturile de departajare, 2-2); finala mare: Poiana Vadului – Lupșa (antrenor Romică David) 2-1 (1-0): Raul Briciu (7), Relu Captiu (31), respectiv Ionuț Țîrău (27); clasament: 1. Poiana Vadului – campioană, 2. Lupșa, 3. Sălciua, 4. Vadu Moților.

*Spectacol la Sălciua

Sălciua, localitatea gazdă a jocurilor ce au tras cortina peste această ediție aniversară a atractivei competiții fotbalistice, a fost singura cu două reprezentante în “careul de ași”, amfitrionii reușind să cucerească bronzul la seniori și argintul la copii. Spectacolul zilei a fost asigurat de meciul demonstrativ de old boys, între Sălciua și AJF Alba, încheiat, firesc, la egalitate, scor 5-5, dar și de show-ul din cadrul festivității de premiere, laureații având parte de artificii. Au fost acordate premii individuale, după cum urmează: *seniori: Daniel Popa (Lupșa) – golgheter, Andrei Panța (Sălciua) – cel mai bun portar, Relu Captiu (Poiana Vadului, fost jucător la Unirea Alba Iulia) – jucătorul campionatului; *copii: Antonio Boca-Moisă (Sălciua) – golgheter, Nicolae Popa (Bistra) – cel mai bun portar, Casian Dup (Bistra) – jucătorul campionatului.

Loturile campioanelor:

*Bistra (copii): Nicolae Popa, Vlăduț Ciorea, Cătălin Fiț, Robert Ciorea, Dorin Dura, Eduard Pașca, Casian Dup, Bogdan Paven, Mihai Rîșteiu, Andrei Greuruș, Eduard Corcheș, Cătălin Balea, Darius Goia, Laurențiu Ivan, Ionuț Muntea, Flavius Rîșteiu (antrenor Tiberiu Boca);

*Poiana Vadului (seniori): Ioan Lazăr, Dacian Burz, Dorel Lazăr, Relu Captiu, Radu Captiu, Raul Briciu, Darius Gheorghe, Adrian Avram, Andrei Burz, Daniel Stan, Adrian Beleiu (antrenor Dorel Lazăr).

După încheierea fazei județene, duminică, 11 august, de începând cu ora 16.00, la Vadu Moților, se vor întâlni reprezentantele județelor Alba, Arad, Bihor și Hunedoara, învingătoare în Campionatul Munților Apuseni, faza pe județ (sursa foto: AJF Alba), într-un patrulater tip turneu cu semifinale, finala mică și finala mare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

În Alba, 16 cluburi au depus cererea de clasificare a centrelor de copii și juniori la fotbalul amator

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Alba, 16 cluburi au depus cererea de clasificare a centrelor de copii și juniori la fotbalul amator În Alba, 16 cluburi au depus cererea de clasificare a centrelor de copii și juniori la fotbalul amator. AJF Alba a precizat că data limită de depunere a dosarelor este luni, 3 martie, iar în 23 iunie, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea