Ministrul Sănătății vrea să trimită în spitale pacienţi „sub acoperire” pentru a identifica medicii care cer șpagă
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, vrea să trimită în spitale pacienţi „sub acoperire” pentru a identifica angajaţii care condiţionează actul medical de mită. Acesta este unul dintre paşii unei strategii anti-corupţie mai ample, gândite de Ministerul Sănătăţii, a declarat Sorina Pintea pentru HotNews.ro. „Eu cred că sunt şi medici cinstiţi, dar ştim cu toţii că lucrurile pe această parte sunt încă nerezolvate”, a spus demnitarul.
Ministerul Sănătăţii a elaborat şi va pune în aplicare o strategie anti-corupţie, un proiect-pilot fiind deja aplicat la Spitalul Fundeni din Bucureşti. Angajaţii acestui spital au semnat, în această primăvară, la solicitarea conducerii unităţii sanitare, „declaraţii anti-mită”, în care îşi iau angajamentul să nu ceară sau primească bani de la pacienţi. De asemenea, pe pereţii spitalului au fost lipite afişe prin care pacienţii sunt informaţi că angajaţii acestui spital nu primesc „plic”, conform hotnews.ro.
„Avem de pus în aplicare o strategie anti-corupţie şi am pus în aplicare un proiect-pilot la Spitalul Fundeni. În acest moment, pregătim nişte indicatori să ne ajute să cuantificăm ceea ce facem. Unul dintre obiectivele strategiei este folosirea acestei sintagme de „pacient sub acoperire” care să meargă, în funcţie de gradul de satisfacţie al pacientului de la un anumit spital, să verifice dacă cele sesizate de pacienţi sunt mai mult sau mai puţin reale. Avem acel chestionar de feedback pe care îl analizăm, iar dacă vedem că scade gradul de satisfacţie şi creşte numărul pacienţilor care spun că li s-a cerut şpagă, trimitem aceşti ‘pacienţi sub acoperire’ „, a explicat luni ministrul Sănătăţii.
Sorina Pintea mai spune că, cu toate că unii pacienţi cărora li se cere şpagă în spitale i se adresează chiar ei pentru a se plânge de cele întâmplate, „ei spun că nu vor să sesizăm organele de anchetă, ceea ce mi se pare ciudat”. „Eu cred că sunt şi medici cinstiţi, dar ştim cu toţii că lucrurile sunt încă nerezolvate. Nu cere medicul, ci merge asistenta la pacient şi spune: acesta este tariful. Sunt spitale în această ţară unde medicii spun: ‘Nu este nevoie, mulţumim.’ Eu cred că nu merită aceşti oameni, pentru câţiva care fac asta, să fie murdăriţi. Medicii spun că ministrul are ceva cu ei. Ministrul nu are nimic cu ei, are grijă de pacienţi, pentru că despre asta vorbim, până la urmă. Până la urmă, trebuie să ne asumăm cu toţii nişte lucruri. Haideţi să ne facem treaba!”, adaugă ministrul Sănătăţii.
Ideea Sorinei Pintea, primită cu ostilitate de medici
Iniţiativa ministrului Sănătăţii de a trimite ”pacienţi sub acoperire” pentru a indentifica angajaţii din spitale care iau şpagă a fost întâmpinată cu ostilitate de medici: cu toate că, pe de o parte, medicii susţin că nu condiţionează actul medical de plic, iar cei care fac acest lucru ar fi foarte puţini – un procent nesemnificativ, susţin ei – chiar şi acei medici care susţin că sunt oneşti şi nu primesc mită critică în bloc iniţiativa Ministerului Sănătăţii, pe grupurile profesionale de pe reţelele de socializare. Medicii o acuză atât pe Sorina Pintea, cât şi presa, că „duc o campanie împotriva lor”, conform hotnews.ro.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii 2024: Milioane de români vor primi mai mulți bani. Măsura inclusă în PNRR care va crește conturile din Pilonul II
Pensii 2024: Milioane de români vor primi mai mulți bani. Măsura inclusă în PNRR care va crește conturile din Pilonul II Pilonul II, beneficiează de la începutul lunii martie, de o măsură inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență și reglementată de Uniunea Europeană. Este vorba desre o majorare semificativă a fondurilor în conturile […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale