Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Ştirea zilei

Condamnat şi bun de plată: ÎCCJ a stabilit că Liviu Dragnea are de plătit daune materiale de zeci de mii de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu. Instanţa supremă a menţinut în cazul lui Liviu Dragnea pedeapsa aplicată de instanţa de fond.

Dacă la unii inculpaţi din dosar ÎCCJ le-a admis apelul legat de partea penală, în cazul lui Liviu Dragnea s-a admis doar apelul în privinţa părţii civile.

„Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată (…) numai sub aspectul laturii civile cu privire la inculpaţii Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu şi Stoica Anisa Niculina”, se arată în minută.

Astfel, ÎCCJ a stabilit că Liviu Dragnea trebuie să plătească daune materiale în valoare de peste 83.000 de lei, în solidar cu alte două inculpate.

„Admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi obligă inculpaţii, după cum urmează:

– inculpatul Marineci Ionel în solidar cu inculpata Botorogeanu Adriana la plata sumei de 634 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Botorogeanu Adriana).

– inculpata Miloş (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica în solidar cu inculpata Botorogeanu Adriana la plata sumei de 5.617 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Botorogeanu Adriana).

– inculpata Miloş (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica în solidar cu inculpata Stoica Anisa Niculina la plata sumei de 460 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Stoica Anisa Niculina).

– inculpaţii Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu şi Botorogeanu Adriana, în solidar, la plata sumei de 60.205 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Botorogeanu Adriana).

– inculpaţii Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu şi Stoica Anisa Niculina, în solidar, la plata sumei de 23.445 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Stoica Anisa Niculina).

Constată că, din suma de 108.612 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale cu care s-a constituit parte civilă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a fost achitată suma de 34.339 lei de către inculpata Prodana (fostă Dragnea) Bombonica”, se mai arată în minută.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 19 MAI 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ziarul Unirea

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 19 MAI 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 19 MAI 2024 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea