Deputat PNL Claudiu Răcuci: Singurele lucruri care cresc puternic în guvernare PSD-ALDE sunt prețurile și datoriile
Deputatul PNL de Alba, Claudiu Răcuci spune că politica de creștere a prețurilor a fost premeditată de PSD-ALDE, deși prin aceasta a înșelat angajații și pensionarii cu bani mai mulți, din care cumpără tot mai puțin:
„Atunci când PSD și ALDE au venit la putere, în iarna anului 2016, prețurile nu numai că nu creșteau, ci înregistrau o scădere -0,5%, cele mai importante diminuări de prețuri fiind la produsele alimentare, ca urmare a introducerii TVA-ului redus pentru alimente. Nici măcar facturile de la utilități nu mai crescuseră, pentru că țara era predictibilă și avea un nou Cod fiscal, în care PNL reușise să introducă zeci de măsuri pentru încurajarea activităților economice, stimularea producției și crearea de noi locuri de muncă bine plătite.
Din prima zi de guvernare a primului guvern PSD-ALDE, prețurile au început să crească tot mai puternic, astfel încât, de trei ani de zile, România înregistrează cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, de peste 5%! Oricare cetățean european care intră într-un magazin românesc sau se uită pe o factură de la noi se ia cu mâinile de cap și se întreabă: oare cum supraviețuiesc românii? Cum rezistă un pensionar cu o pensie de 800-900 de lei? Cum își crește copiii un angajat cu salariul minim pe economie?
Ieri, Institutul Național de Statistică ne-a anunțat, pentru a nu știu câta oară în ultimii 2 ani și jumătate, că prețurile au explodat. Cele mai mari creșteri de prețuri au fost tot pentru legume, fructe și alte alimente sau la utilități.
Pentru că și-au bătut joc de o țară întreagă și au scăzut dramatic puterea de cumpărare a populației, PSD și ALDE vor primi o lecție dură de la cetățeni, chiar în 26 mai, când cetățenii vor vota DA la referendum și nu vor mai pune ștampila pe cele două partide”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | La Teiuș, continuă lucrările pe mai multe străzi: Se montează scurgerea pluvială și se ridică la cota finală căminele de canalizare
La Teiuș, continuă lucrările pe mai multe străzi: Se montează scurgerea pluvială și se ridică la cota finală căminele de canalizare Administrația locală de la Teiuș continuă lucrările de infrastructură din oraș. Săptămâna aceasta se intervine pe străzile Mihail Kogălniceanu și Aleea Sportivă, dar și în zona Roșiori. Citește și: Un cetățean din Teiuș sancționat […]