Ajutorul de minimis pentru tomate va fi dublat la 6.000 de euro. Noi subvenții pentru Programul Primul solar.
Fiecare familie care dorește să își facă un solar de legume va beneficia de finanțarea necesară pentru investiția în spațiul protejat prin Programul ”Primul Solar”.
La pachet cu programul ”Primul Solar”, Guvernul va subvenționa integral achiziția sistemului de încălzire pentru spațiul protejat și, în plus, se vor introduce noi subvenții pentru legume, iar ajutorul de minimis pentru tomate va fi dublat de la 3.000 de euro pe an, pe fermă, la 6.000 de euro, în aceleași condiții.
”Trebuie să acoperim lunile de iarnă, lunile reci cu produse românești. Pentru asta, de la bugetul de stat vor fi plătit centralele termice pentru încălzirea în solarii sau în sere. Pentru cei care vor ieși cu roșii de la 1 decembrie până la 1 mai, subvenția va crește de la 3.000 de euro la 6.000 de euro. De anul viitor. Pentru anul ăsta decizia a fost luată din cauza vremii – se extinde perioada până la 15 iunie. (…)
Pentru roșiile care vor ieși de la 1 mai până la 1 decembrie, rămâne programul actual, dar nu cu 3.000 de euro, ci cu 6.000 de euro. Bătălia cu această rețea de importuri nu este ușoară, noi trebuie să îi creăm legumicultorului român din prezent și viitor toată infrastructura pentru a concura. Cred că cu acest program, în doi ani de zile, vom echilibra raportul dintre roșiile, legumele românești, și importuri, urmând ca după doi ani de zile, încet-încet, legumele străine să intre mai puțin în România și numai cele care sunt foarte gustoase”, a declarat Liviu Dragnea despre acest program în emisiunea Viața satului.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2024: Ce penalizări se aplică de la 1 septembrie pentru pensionarea anticipată. Explicații oficiale
PENSII 2024: Ce penalizări se aplică de la 1 septembrie pentru pensionarea anticipată. Explicații oficiale Noua lege a pensiilor prevede că stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România și va elimina pensia anticipată fără penalizări. Potrivit legii, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 13 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale