FOTO SONDAJ: Balul Seniorilor 2019 la Colegiul Național “Lucian Blaga” din Sebeș, sau… “Blaga TV”. Votează favoriții pentru ”Miss și Mister Blaga TV”
Balul Seniorilor al Colegiului Național “Lucian Blaga” din Sebeș, se desfășoară joi, 16 mai, începând cu ora 17.00. la Centrul Cultural “Lucian Blaga” din Sebeș. Evenimentul din acest an va purta numele de “Blaga TV”, întrucât tema aleasă de către organizatori este televiziunea, iar câștigătorii vor primi titlul de ”Miss și Mister Blaga TV”.
Balul este deja o tradiție a colegiului din Sebeș, fiind organizat de elevii claselor a XI-a în fiecare an pentru colegii lor din anul terminal.
Și anul acesta probele îi vor pune în dificultate pe participanți, aceștia fiind nevoiți să dea tot ce e mai bun pentru a fi caștigători, la final. Perechile care intră în concurs au de trecut probe prin care să demonstreze că sunt cei mai frumoşi, talentaţi, deștepți şi creativi.
“Vrei să iei bacul”, proba în cadrul căreia sunt evaluate cunoștințele generale ale participanților; “Ce spun liceenii”, probă ce se derulează asemenea celei de la televizor, constând în evaluarea capacității concurenților de a ghici ce au răspuns alți elevi din școală la anumite întrebări legate de ocupațiile lor; “Dansez la bal”, proba în cadrul căreia concurenților li se va testa agilitatea și capacitatea de improvizație întrucât aceștia vor trebui să danseze asemenea proiectațiilor de pe panou.
În așa numitele pauze de “publicitate”, atmosfera este întregită de momente artistice precum o prezentare de modă denumită “Blaga, ai stil”, dar și de dans modern.
Balul va începe cu o serie de videoclipuri de prezentare realizate de organizatori și concurenți în care este testată creativitatea și originalitatea ideilor participanților, dar și lejeritatea de care dau dovada în fața camerelor.
Ziarul Unirea vă face cunoştinţă cu cei 8 tineri care au fost selectaţi să participe la bal şi vă oferă posibilitatea de a vă vota favoriții pentru MISS și MISTER BLAGA TV. Astfel, concurentul şi concurenta care vor strânge cele mai multe „aprecieri” cu o zi înainte de începerea balului (15 mai, ora 23.59) vor câştiga titlurile de Miss şi Mister Ziarul Unirea, fiind consideraţi cei mai populari boboci votaţi de internauţi.
Perechea nr. 1: Antonia Ghitan și Fechete Andrei
Perechea nr. 2: Damian Georgiana și Ghib Sebastian
Perechea nr. 3: Paștiu Georgiana și Oros Ștefan
Perechea nr. 4: Rotta Sorana și Tomescu Răzvan
Sondaj MISS-Balul Seniorilor 2019 la Colegiului Național “Lucian Blaga” din Sebeș
- Antonia Ghitan (38%, 948 Votes)
- Paștiu Georgiana (36%, 881 Votes)
- Rotta Sorana (20%, 492 Votes)
- Damian Georgiana (6%, 143 Votes)
Total Voters: 2.464
Sondaj MISTER-Balul Seniorilor 2019 la Colegiului Național “Lucian Blaga” din Sebeș
- Fechete Andrei (35%, 1.207 Votes)
- Oros Ștefan (33%, 1.135 Votes)
- Tomescu Răzvan (24%, 830 Votes)
- Ghib Sebastian (9%, 319 Votes)
Total Voters: 3.491
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Șurțul de Sălciua, o tradiție păstrată cu migală în Alba: O femeie pasionată de moștenirea culturală duce mai departe portul din zonă
FOTO | Șurțul de Sălciua, o tradiție păstrată cu migală în Alba: O femeie pasionată de moștenirea culturală duce mai departe portul din zonă Șurțul de Sălciua continuă să fie purtat și cusut datorită Liviei Goga, o femeie pasionată de moșternirea culturală a locului. Andreea Codrea, un om care scrie, a ținut să evidențieze munca […]