Neinvitată la summit-ul de la Sibiu, Viorica Dăncilă „dă târcoale” prin județele învecinate. Joi, vizită la Alba și Cluj
Viorica Dăncilă, Premierul României, vizitează joi, în ziua summitului european de la Sibiu, două judeţe vecine, Alba şi Cluj. Dăncilă a stat în noaptea de miecuri spre joi într-un hotel de 4 stele din Alba Iulia, în speranţa că, în final, va fi invitată la Sibiu, cel puţin la întâlnirea liderilor socialişti prezenţi la summit.
Alba Iulia se află la o distanţă de circa 70 de km de Sibiu. Dăncilă a ajuns miercuri seara la Alba Iulia şi a înnoptat la hotelul Parc din centrul oraşului.
Joi dimineaţa, premierul s-a întâlnit cu mai mulţi reprezentanţi ai PSD Alba, ai Instituţiei Prefectului Alba şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, la hotelul din Alba Iulia unde a înnoptat. În jurul orei 11.30 a plecat spre Cluj-Napoca, urmând să revină la Alba Iulia în cursul după-amiezii.
Aici, ar urma să viziteze Sala Unirii din Cetatea Alba Iulia, aflată în restaurare, precum şi Spitalul judeţean Alba şi o serie de firme private din judeţ. Joi are loc la Sibiu Consiliul European informal, unde Dăncilă nu a fost invitată de preşedintele Klaus Iohannis, dar şi o întâlnire privată a mai multor lideri socialişti europeni. Nici aceştia nu au dorit să se întâlnească la Sibiu cu premierul Dăncilă.
Aceasta a declarat, la plecarea din Alba spre Cluj, că a avut invitaţii de la unii ”omologi” pentru a se întâlni cu aceştia la Sibiu.
”Am fost de mai multe ori la Alba, e o vizită de lucru, mă întâlnesc cu oameni implicaţi în proiecte europene, oameni care au făcut investiţii pe bani guvernamentali şi cu oameni din partid. Azi voi fi şi la Cluj şi la Alba. Revin după amiază la Alba. Nu merg la Sibiu, merge doar preşedintele. Am avut mai multe solicitări de la omologi din state europene, am declinat aceste reuniuni bilaterale în care să continuăm dialogul început în diverse state. Nu era oportun să am întâlniri bilaterale cu premieri în timpul summitului. Cu liderii PES am vorbit, e o reuniune normală înaintea unui summit UE informal, am discutat cu domniile lor, am preferat să vin azi în teritoriu să discut cu oamenii să vedem ce mai putem face pentru această regiune”, a spus Viorica Dăncilă.
Tot joi are loc la Iaşi un mare miting al PSD, organizat la iniţiativa lui Liviu Dragnea, care urmează să înceapă la ora 14.00. Nu e clar dacă Dăncilă va ajunge la mitingul din Iaşi.
Sursele Dgi24.ro susţin că pentru şeful Guvernului României s-a încercat şi obţinerea unei întâlniri bilaterale cu unul dintre premierii din grupul Vişegrad, în ideea că aceştia ar fi mai dispuşi să accepte o discuţie fără o pregătire prealabilă, dar nici acest lucru nu s-a concretizat, motiv pentru care, pentru a marca totuşi mediatic, activitatea sa de prim-ministru, şi-a pregătit o agendă încărcată de deplasări interne.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Imobilul școlii din localitatea Henig se transformă în capelă și centru de cateheză: Licitația de peste 1 milion de lei, lansată pe SEAP
Imobilul școlii din localitatea Henig se transformă în capelă și centru de cateheză: Licitația de peste 1 milion de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Berghin a scos la licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice schimbarea imobilului școlii din localitatea Henig în capelă și centru de cateheză. Licitația are o valoare de peste 1,1 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare