Valoarea nominală a unui tichet de masă ar putea crește la 20 de lei/zi-proiect
Valoarea nominală a unui tichet de masă ar putea crește la 20 de lei/zi-proiect
O nouă propunere legislativă privind rectificarea valorii tichetelor de masă a fost depusă la Parlament de mai mulți deputați.
„Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei la data aplicării prevederilor acestei legi. Prevederile legii intră în vigoare în data de 1 a lunii următoare celei în care legea se publică în Monitorul Oficial”, prevede textul iniţiativei legislative semnate de deputaţii PSD Valeriu Steriu, Liviu-Ioan Balint, Dumitru Gherman, Violeta Răduş şi Ioan Terea.
”Valoarea actuală nominală a unui tichet de masă este de 15,18 lei (înainte de impozitare) şi nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21,40 lei”, spun inițiatorii.
„Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie că nu au acces la achiziţionarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate comună a statului, precum şi a angajatorului, pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru. Valoarea tichetului de masă este printre cele mai mici din Europa. Dacă în România valoarea este aproximativ 3,21 euro, în Spania este 11 euro, în Belgia este 8 euro, în Franţa este 11,04 euro, în Grecia este de 6 euro, iar în Portugalia este de 7,63 euro”, susţin iniţiatorii noii propuneri, informează dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când se trece la ORA DE IARNĂ 2024: Data la care România dă ceasul înapoi În noaptea de 26 spre 27 octombrie, în ultima duminică a lunii, se trece la ora de iarnă 2024. Ceasurile se vor da înapoi cu o oră, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00. În ultima duminică din luna octombrie, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
30 august 2024: Sfântul Alexandru, ”protectorul omenirii”. Ce se spune despre persoanele care poartă numele de Alexandru și Alexandra
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Nume care se sărbătoresc de SFÂNTUL ALEXANDRU 2024. La mulți ani celor care își serbează onomastica!
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE de SFÂNTUL ALEXANDRU 2024. Idei de urări, felicitări și SMS-uri pe care le puteți trimite celor dragi de ziua numelui
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
-
Ştirea zileiacum 4 zile
VIDEO| 26 august: Povestea celui mai CUMPLIT accident rutier din județul Alba în care și-au pierdut viața 14 persoane
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
26 august: Ziua Internaţională a Câinelui, cel mai bun prieten necuvântător