STUDIU: Aproximativ 30% dintre hotelurile de pe Litoral vor fi deschise de Paşte şi de 1 Mai
Circa 30% dintre hotelurile existente pe Litoralul românesc vor fi deschise de Paşte şi de 1 Mai, cele mai căutate staţiuni fiind Mamaia, Vama Veche şi Eforie Nord, potrivit unui studiu publicat, joi, de către reprezentanţii unei platforme online de vânzări vacanţe în staţiunile autohtone de la malul Mării Negre.
Conform analizei, în mini-vacanţa de Paşte şi 1 Mai vor fi deschise 80 de hoteluri din cele 300 existente pe Litoral pentru turiştii care aleg să-şi petreacă timpul liber la malul mării.
Comparativ cu 1 Mai de anul trecut, numărul turiştilor prezenţi pe Litoral va fi cu 25% mai mare, iar o parte dintre ei sunt români care lucrează în străinătate şi care s-au întors pentru a petrece Paştele în ţară, arată datele publicate de Litoralulromanesc.ro.
„Anul trecut, acei clienţi care n-au mai putut ajunge la mare de Paşte nu au rămas acasă şi au plecat fie prin ţară, la pensiuni, fie în străinătate, şi aşa se explică acea scădere de 1 Mai, pentru că cei mai mulţi români aleg, la începutul sezonului, să meargă undeva în vacanţă fie de Paşte, fie de 1 Mai şi alocă un singur buget pentru asta. Anul acesta, însă, când cele două mini-vacanţe – Paştele şi 1 Mai – sunt despărţite de doar câteva zile, vin pe litoral cu cel puţin 25% mai mulţi turisti decât de 1 Mai anul trecut, potrivit evoluţiei rezervărilor”, declară Ionuţ Nedea, CEO al portalului online.
Majoritatea celor care ajung pe Litoral (70%) vin în perioada 26-29 aprilie, adică de vineri până luni, iar restul ajung fie după Paşte, în intervalul 29 aprilie – 2 mai, fie rămân din 26 aprilie până pe 2 mai.
Datele Litoralulromanesc.ro arată că staţiunea cea mai aglomerată va fi Mamaia, urmată de Vama Veche, unde structurile de cazare vor avea un grad de ocupare apropiat de 100%. Ierarhia continuă cu Eforie Nord, în timp ce la polul opus se situează Saturn. Pentru întreg litoralul românesc, gradul mediu de ocupare al hotelurilor deschise în această perioadă va fi de aproximativ 70%.
Potrivit sursei citate, 7% din numărul total de rezervări provin din străinătate, cea mai mare parte fiind făcute de către românii care lucrează peste graniţe.
Cele mai multe vacanţe pentru această perioadă se vând în luna aprilie, însă rezervările au început din ianuarie, iar un sejur costă de la 63 lei/camera/zi în staţiunea Eforie Sud şi ajunge până la 600 lei/camera/zi in Mamaia. Preţurile medii de cazare în staţiunea Mamaia nu depăşesc, însă, 180 lei/camera/zi.
Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare vânzător de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări.
Agenţia a înregistrat, anul trecut, un volum de vânzări de 23 milioane de euro, iar prin intermediul rezervărilor au ajuns în staţiunile româneşti de la Marea Neagră peste 150.000 de turişti. Portalul promovează peste 300 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe Litoral, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii 2024 | Câți pensionari și care este venitul mediul în România al acestora: Datele transmise de Casa Naţională de Pensii Publice
Pensii 2024 | Câți pensionari și care este venitul mediul în România al acestora: Datele transmise de Casa Naţională de Pensii Publice În aprilie 2024, România avea un total de 4.748.274 de pensionari, cu 4.274 de persoane mai puțin față de luna anterioară, conform datelor oferite de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Valoarea medie […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o oră
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului