Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO: Copiii de la Colegiul Național „Av. Iancu” Câmpeni au răspuns APELULUI UMANITAR, cu sufletul și brațele lor, aducând un strop de bucuriei familiei Bota

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

O tragedie s-a abătut asupra unei familii din oraşul Câmpeni, care a rămas fără un acoperiş deasupra cu puțin timp înaintea sărbătorilor de Paşti. Familia este compusă din 13 persoane, din care 11 sunt surdo-muţi. În sprijinul familiei a fost lansat un apel umanitar, care, nu a rămas fără răspuns.

Astăzi, un grup de copii de la Colegiul Național „Avram Iancu”Câmpeni, la inițiativa doamnei dir. Narița Natalia, au poposit în sanul familiei Bota, pentru a da o mână de ajutor.

”Copiii de la Colegiul Național „Av. Iancu” Câmpeni au dat azi o mână de ajutor familiei Bota din orașul Câmpeni, careia i-a ars imobilul. Felicit inițiativa doamnei dir. Narița Natalia și implicarea în această acțiune umanitară a domnului profesor Achimeț Nicolae”, a scris primarul Ioan Călin Andreș, pe pagina sa de Facebook.

Incendiul s-a podus joi seara, 11 aprilie 2019, iar focul a cuprins două anexe gospodăreşti (magazie şi la peretele unei bucătării de vară) şi acoperişul locuinţei. Pompierii au intervenit pentru lichidarea focului, iar în jurul orei 24,00 au anunţat că l-au localizat şi izolat, nemaifiind pericol de extindere. Nu au fost înregistrate victime, dar casa familiei nu mai poate fi locuită datorită distrugerilor produse de foc.

Persoanele care doresc să ajute familia greu încercată pot face donații în contul IBAN Lei RO82RZBR0000060019860831, titular Mirela Bota sau pot suna la numărul de telefon 0744181805.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Șurțul de Sălciua, o tradiție păstrată cu migală în Alba: O femeie pasionată de moștenirea culturală duce mai departe portul din zonă

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Șurțul de Sălciua, o tradiție păstrată cu migală în Alba: O femeie pasionată de moștenirea culturală duce mai departe portul din zonă Șurțul de Sălciua continuă să fie purtat și cusut datorită Liviei Goga, o femeie pasionată de moșternirea culturală a locului. Andreea Codrea, un om care scrie, a ținut să evidențieze munca […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea