Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Actualitate

Cadrele militare ar putea primi ajutor financiar pentru plata caselor cumpărate în rate – PROIECT

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Potrivit unui proiect ce a primit recent votul decisiv al Senatului, cadrele militare aflate la prima numire în funcție, mutate în interes de serviciu, detașate sau împuternicite într-o garnizoană în care nu dețin o locuință vor putea beneficia de ajutor de la stat și pentru plata caselor cumpărate în rate. Astfel, după ce, de la sfârșitul anului trecut, militarii pot primi o compensație pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata creditelor imobiliare sau ipotecare, pe viitor vor putea primi ajutor de la stat și pentru plata caselor cumpărate în rate.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare a trecut de Camera Deputaților în luna octombrie a anului trecut și la începutul acestei săptămâni a primit și votul decisiv al Senatului. Pentru a se aplica, documentul mai are nevoie doar de semnătura președintelui statului și de publicarea în Monitorul Oficial.

Pe lângă alte modificări ce vizează cadrele militare, propunerea legislativă aduce prevederi noi legate de compensația pe care o pot primi acestea pentru achiziția de locuințe. Mai exact, cadrele militare, adică cei ce au grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, care sunt numite în prima funcție, mutate în interes de serviciu, detașate sau împuternicite într-o garnizoană și care nu au o locuință vor putea beneficia de o compensație pentru plata ratelor sau fracțiuni din acestea pentru locuințele cumpărate în rate.

Această prevedere apare după ce, de la sfârșitul anului trecut, cadrele militare care au fost numite în prima funcție sau care au fost mutate în interes de serviciu într-o altă localitate decât cea de domiciliu, nici soțul sau soția nu dețin o locuință în acea localitate, cărora nu li se poate asigura un spațiu de locuit corespunzător și care au contractat un credit ipotecar sau imobiliar beneficiază de o compensație pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata împrumutului contractat.

Așadar, după ce măsurile cuprinse în această propunere legislativă se vor aplica, cadrele militare vor putea beneficia de compensație atât pentru plata ratei lunare a unui credit ipotecar sau imobiliar, cât și pentru contractele de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

Această compensație lunară se va acorda, potrivit inițiativei legislative, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau a contractului de vânzare-cumpărare în rate și doar pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Totodată, sumele se vor justifica cu un contract de credit ipotecar sau imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.

Atenție! Proiectul de lege nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noi reguli pentru obținerea pașaportului: Ce prevede noua lege adoptată de Camera Deputaților

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noi reguli pentru obținerea pașaportului: Ce prevede noua lege adoptată de Camera Deputaților Marți, 14 mai 2024, Plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege care revizuiește condițiile pentru eliberarea pașaportului simplu temporar. Conform noilor reguli, acest tip de pașaport va putea fi emis doar în situații speciale. În cursul zilei de marți, 14 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea