Un informatician din județul Alba, unul dintre inventatorii primului supercalculator european «Supernode», finanțat de Comisia Europeană
Traian Muntean din Cugir, unul dintre inventatorii primului supercalculator european «Supernode», finanțat de Comisia Europeană.
Traian Muntean, născut la Cugir şi locuind acum de mai mult de 50 de ani în Franţa, unde este profesor universitar emerit, ne-a vorbit în februarie, la invitaţia primarului Cugir, despre importanța instituţiilor democratic alese şi a fondurilor europene pentru dezvoltarea României în contextul dialogului local ”Europa începe la Cugir”, organizat de Partidul Popular European (PPE) și moderat de directorul CaleaEuropeană.ro, Dan Cărbunaru.
Traian Muntean și-a petrecut copilăria la Cugir, în casa părintească din “groapa gării”, unde a trăit primii fiori ai adolescenței şi de unde, după ce a absolvit liceul “teoretic”, a plecat la Cluj, la Facultatea de “Matematică şi Maşini de Calcul”. Traian Muntean a continuat din 1968 studiile superioare la universitatea din Grenoble, Franța, unde s-a și stabilit pentru tot restul vieții.
A susținut și susține în continuare colaborarea ştiinţifică cu România la nivel universitar, dar și cu Ministerul Educației și Cercetării și Institute ale Academiei Române ca vice-preşedinte la comisia CNATDCU de specialitate şi prin proiecte de colaborare ştiinţifice şi universitare. Aşa a fost, de exemplu, imediat după 1991, primul proiect DISCO în informatica propus de el la Universitatea din Grenoble împreună cu 9 universităţi din România şi alte patru universităţi europeene în cadrul programului TEMPUS (ce a devenit mai târziu ERASMUS).
Frumoasa poveste de viață și de carieră a tânărului Traian Muntean începută la Cugir, a continuat la Cluj-Napoca, la Universitatea «Babeş – Bolyai», unde a intrat pe primul loc, cu nota 10, la examen. După vizita lui generalului-președinte De Gaulle în România, în 1968, şi un concurs organizat la nivel naţional de Ministerul Educaţiei şi Ambasada Franţei, a devenit unul din cinci fericiţi beneficiari al unei burse în Franţa pentru continuarea studiilor. Meritele deosebite i-au fost repede remarcate astfel încât, cu dorul în suflet și cu visul unui viitor strălucit, a plecat la Grenoble unde a făcut, după facultate (Informatică şi Matematici Aplicate), şi doctoratul. Fără a face o analiză amănunţită a parcursului său profesional, vă spunem că acum este profesor universitar honorar la «Université Aix-Marseille» din Marsilia, după ani lungi petrecuţi, în aceeaşi funcție în care a ajuns la cel mai înalt rang al profeorilor universitari în Franţa. O lungă perioadă de timp, după un post-doctorat la Oxford University finanţat de Institutul Naţional de Cercetări în Informatică şi Automatică (INRIA), și Director de Cercetări în Informatică la Universitatea din Grenoble (IMAG).
Traian Muntean a avut multiple responsabilităţi ştiinţifice precum crearea şi administrarea de echipe de cercetare în două laboratoare asociate cu Centrul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Franţa (CNRS) la Grenoble şi Marsilia. A dezvoltat un laborator de cercetare (Studii şi Cercetări Interdisciplinare în Sisteme de Comunicare Securizate) în cadrul Universităţii din Marsilia şi înainte unul de „Sisteme Masiv Paralele şi Cumunicante” la Grenoble. Au fost cercetate și analizate modele formale şi metode pentru construirea corectă şi automată a programelor distribuite pe reţele şi supra-calculatoare precum şi a protocoalelor de comunicaţie sigure pe reţele; metode avansate pentru securizarea comunicaţiilor şi a datelor; validarea de prototipuri şi studii de caz în cadrul unor proiecte europene şi cu aplicaţii industriale.
Permanent preocupat de învăţământul superior avansat, de cercetare şi inovare avansată, a propus şi obţinut multe proiecte de cercetare în informatică finanţate atât de Franţa cât şi de Comunitatea Europeană, timp de 35 de ani, pentru aproximativ 50 de milioane de euro. El a fost mai mult de 20 ani şi expert la Comisia Europeană pentru coordonarea de proiecte ştiinţifice. Este o mândrie faptul că, la nivel naţional şi internaţional, reuniuni ştiinţifice în domeniul informaticii sunt conduse de un conjudețean de-al nostru.
Doctoratul l-a obţinut la Grenoble în 1978, iar după anii ’80 a devenit conducător de doctorat şi a îndrumat peste 50 de pretendenţi la titlul suprem din disciplina sa ştiinţifică. Aceștia sunt acum în majoritate profesori sau conferenţiari universitari în Franţa sau în lume iar o altă parte cercetători în companii avansate de cercetare-dezvoltare în Franţa. A cutreierat lumea în lung şi-n lat, nu pentru amuzament sau destindere, ci la diferite congrese din pasiune pentru disciplina să ştiinţifică şi aplicabilitatea ei practică. Universităţi din Oxford, Southampton, Newcasle, Uppsala, Illinois, sau Bruxelles sunt doar câteva din institutele universitare de prestigiu cu care a colaborat direct.
Acum 20 de ani a primit o distincţie de la Comisia Europeană pentru inovaţie avansată, în cadrul proiectului franco-englez, «Supernode» care a conceput în 1985 primul supercalculator european masiv paralel şi dinamic reconfigurabil (cu mai mult de 1000 de procesoare complexe europene-transputere, unic pe vremea aceea !). Pentru merite deosebite în activitatea ştiinţifică a obţinut şi în Franţa doua distincţii honorifice şi mai recent şi Universitatea Politehnică din Bucureşti i-a acordat, în 2016, titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA.
O listă parţială din publicaţiile sale simnificative în cărţi, reviste de specialitate sau acte de conferinţe internaţionale recunoscute în disciplina să ştiinţifică sunt pe Internet: https://univ-amu.academia.edu/TraianMUNTEAN
Ca toţi cugirenii puternic legaţi de locurile natale, de aproape fiecare dată când vine în România la universităţi, congrese, simpozioane sau întâlniri de lucru, dă o fugă şi până la Cugir să-şi revadă casa părintească, mormintele părinţilor şi bunicilor. Se încarcă cu energie din îmbrățișarea rudelor, a prietenilor şi mai ales din contemplarea Cetății, unde a făcut primele pasuri pe ski şi chiar o coborâre memorabilă din vârful Cetăţii pe o…trotinetă! De altfel, a testat pe Cetate şi primele aero-modele făcute cu prieteni. Mai târziu, ca student pasionat de alpinism la Grenoble, la începutul anilor ’80, a creat o parapantă pe care a încercat-o în Alpi. Își amintește cu drag de Turnul de Apă şi Dragana, munții spre Prislop şi Șurianu, pe care nu le găseşte nicăieri cu atâta dragoste şi ataşare sufletească ca în România.
Începând din ianuarie 1990, la Grenoble, a fost unul din iniţiatorii unei asociaţii de ajutorare şi prietenie „Grenoble-Isère-Roumanie”, care s-a concentrat pe atunci mai mult pe ajutor medical, de-a lungul timpului i-a ajutat şi pe tineri din Cugir să cunoască şi ei Franţa, fie prin competiţii sportive, fie prin schimburile de experiență între elevii de liceu.
Pe plan universitar, până acum, mai mult de patru sute stagiari, studenţi şi profesori din universităţile române sau moldovenești au fost invitaţi în laboratoarele pe care le conduce în Franţa şi în alte universităţi pentru contacte noi de colaborare universitară.
Suntem siguri că şi acum, ca în urmă cu mulţi ani, îi citeşte pe Eminescu, Cioran, Ionesco, Eliade, Blaga, Ţuţea. În spiritul acestei idei, încheiem cu un gând al filozofului Petre Ţuţea, care i se potriveşte: «Personalitatea este acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate deoarece nu-şi mai aparţine».
Nicoleta IDITA – TOMUȚA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Șurțul de Sălciua, o tradiție păstrată cu migală în Alba: O femeie pasionată de moștenirea culturală duce mai departe portul din zonă
FOTO | Șurțul de Sălciua, o tradiție păstrată cu migală în Alba: O femeie pasionată de moștenirea culturală duce mai departe portul din zonă Șurțul de Sălciua continuă să fie purtat și cusut datorită Liviei Goga, o femeie pasionată de moșternirea culturală a locului. Andreea Codrea, un om care scrie, a ținut să evidențieze munca […]