Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO. Administrația locală din Alba Iulia “declară război” maşinilor „uitate” de proprietari pe domeniul public: Vor fi evacuate și valorificate autoturismele care nu sunt revendicate

Mădălina Opriș

Publicat

în

Maşinile „uitate” de proprietari vor dispărea în următoarea perioadă de pe domeniul public din Alba Iulia. De asemenea dacă maşina este ridicată de primărie şi nu este revendicată în 30 de zile, autoturismul devine proprietatea autorităţilor locale.

Primăria Municipiului Alba Iulia a identificat peste 200 de vehicule abandonate de către proprietari prin parcări, trotuare sau chiar pe marginea drumului. În perioada următoare va fi demarată o campanie de evacuare a acestora şi valorificarea celor care nu sunt revendicate.

Potrivit viceprimarului Gabriel Pleșa, administrația locală a hotărât în ultima sedință să “declare război” mașinilor abandonate pe domeniul public cât și celor care sunt părăsite, care nu circulă, radiate din circulație care de ani de zile nu au fost mișcate, pornite.

“După toate probabilitățile avem până în 200 de astfel de cazuri în Alba Iulia. Conform unei legi din 2002 avem posibilitatea să le ridicăm. Unde nu găsim numere de înmatriculare și nu știe nimeni a cui este o să o ridicăm direct, iar după 30 de zile vom propune printr-o hotărâre intrarea în proprietatea Consiliului Local și apoi casarea. Între timp trebuie verificat dacă este radiată sau mai există acte. Unde există proprietar și număr de înmatriculare vom face o somație după care vom proceda la ridicare”, a declarat pentru ziarulunirea.ro Gabriel Pleșa.

Proprietarul care vine să revendice un autovehicul ridicat va plăti taxele de ridicare și depozitare pe perioada în care mașina s-a aflat în custodia administrației locale. În cazul în care bunul nu este revendicat, tot după o perioadă de 30 de zile, pe baza unei declarații prin care proprietarul renunță la mașină, printr-o hotărâre de Consiliu Local, aceasta va intra în proprietatea municipiului. Dacă mașina este funcțională va fi scoasă la licitație, dacă nu se casează și se dă la fier vechi.

YouTube video

În cazul în care mașina se află într-un spațiu închiriat, proprietarul are dreptul să își țină mașina pe locul respectiv. Cu toate acestea, s-a constatat că foarte multe autoturisme nu mai sunt în stare de funcționare, cu multă mizerie sub ele. În această situație, regulamentul parcărilor închiriate prevede ca  proprietarii au obligația să întrețină acel loc: “Trebuie să îl obligăm să facă acest lucru: că o duce de acolo, că va curăța în jurul mașinii, va trebui să rezolvăm acest lucru.“

Totodată, viceprimarul municipiului a mai precizat că începând cu data de 15 aprilie 2019, depozitul de mașini ridicate de pe domeniul public se va muta de la strada Livezii în parcarea din spatele Bazinului Olimpic: “Vom schimba depozitul de pe strada Livezii, în spatele Bazinului Olimpic, avem o parcare amenajată acolo, se va plăti la casieria bazinului și va fi pază pe timpul nopții. E mai facil de adus acolo mașinile, e spațiul nostru și nu mai plătim chirie, iar după 15 aprilie vom muta logistic acest depozit de mașini ridicate de pe domeniul public“, a adăugat Pleșa.

[nggallery id=6959]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O țeavă de gaz avariată pe strada Energiei din municipiu. Intervin pompierii cu două autospeciale

Bera Larisa

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O țeavă de gaz avariată pe strada Energiei din municipiu. Intervin pompierii cu două autospeciale Un accident rutier a avut loc luni, 12 august, în jurul orei 09.10, în Alba Iulia. O mașină a avariat o țeavă de gaz pe strada energiei. Detasamentul de pompieri Alba Iulia intervine cu două […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea