Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Peste 500 de voluntari vor sta la dispoziţia pelerinilor pe Câmpia Libertăţii din Blaj, unde Sfântul Părinte Papa Francisc va beatifica şapte episcopi români greco-catolici și va celebra Sfânta Liturghie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Noi detalii privind vizita Suveranului Pontif în România. Papa Francisc se va afla la Blaj în data de 2 iunie 2019

Duminică 2 iunie 2019, Sfântul Părinte Papa Francisc va beatifica pe cei şapte episcopi români greco-catolici ucişi din ură faţă de credinţă în diferite locuri din România între anii 1950 – 1970, ocazie cu care va întâlni credincioşii greco-catolici şi va celebra Sfânta Liturghie pe Câmpia Libertăţii din Blaj. După celebrarea euharistică va avea loc prânzul cu suita papală, iar mai apoi Sanctitatea Sa va întâlni comunitatea rromă din localitate, a transms Sfântul Scaun într-un comunicat.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

”Cu acest prilej Arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş, gazda evenimentului de la Blaj, anunţă preoţii şi pelerinii care vor participa la acest moment istoric din viaţa Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, că totul este organizat pentru o primire cât mai bună a tuturor celor care doresc să se roage împreună cu urmaşul lui Petru şi să aducă laudă lui Dumnezeu pentru cei şapte fericiţi episcopi, modele autentice de mărturie şi dăruire creştină. În acest sens, accesul pe Câmpia Libertăţii, locul de desfăşurare a Sfintei Liturghii, se va face pe baza biletelor gratuite distribuite în parohii şi a documentului de identitate al fiecărei persoane”, se afirmă într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei.

Accesul în localitate este organizat pentru ca toţi pelerinii să ajungă cât mai aproape de locul de desfăşurare. Cei care vor veni cu trenul sau cu autocarul vor avea de parcurs pe jos maxim 25 de minute de la locul sosirii până pe Câmpia Libertăţii, iar cei care vor veni cu autorismul personal vor putea parca pe străzile Blajului. Pentru persoanele cu dificultăţi de deplasare au fost prevăzute mijloace de transport care le vor prelua din parcări sau gară pentru a le duce cât mai aproape de sectorul care le-a fost atribuit. Pentru confortul pelerinilor pe Câmpia Libertăţii sunt prevăzute suficiente scaune, vor fi amenajate puncte de prim ajutor cu cadre medicale specializate, va fi distribuită apă, vor fi amplasate toalete ecologice. Cei care doresc pot aduce cu ei apă.

Peste 500 de voluntari le vor sta la dispoziţie pentru a-i informa şi a le oferi sprijinul necesar în caz de nevoie.

”Totul va fi organizat pentru ca fiecare să se simtă ca acasă, să se bucure din plin de întâlnirea cu Sfântul Părinte, precum şi de beatificarea celor şapte episcopi care s-au jertfit pentru apărarea credinţei şi a dreptului la existenţă a Bisericii Greco-Catolice din România”, se mai precizează în comunicat. Papa Francisc va ajunge în România, în 31 mai, la Bucureşti, după care se va deplasa la Iaşi, la Şumuleu, iar, în ultima zi a vizitei, se va afla la Blaj.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu Un apel umanitar a fost lansat pentru familia Doncea, originară din Apuseni. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu violent. Citește și: FOTO Ce mai aruncă oamenii din Alba, în Săptămâna Mare: Trei pui de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea