Primăria Ocna Mureș, eșec în atragerea fondurilor europene
Filiala locală a partidului Uniunea Salvați România ( USR ) din Ocna Mureș, a prezentat la prima întâlnire cu simpatizanții din acest an un prim raport de evaluare a performanțelor actualei administrații locale.
Cei prezenți au fost plăcut surprinși de faptul că membrii filialei sunt împărțiți în echipe de lucru pe diferite domenii de interes, iar analizele au fost susținute de către coordonatorii de proiect.
În preambulul întâlnirii, Monica Gall( foto stânga), președinta filialei locale USR, s-a declarat dezamăgită de faptul că administrația din Ocna Mureș nu a găsit soluții pentru dezvoltarea socio-economică a orașului , chiar dacă pe la ”porțile” orașului trece autostrada A10.
” Primăria Ocna Mureș, eșec în atragerea fondurilor europene. Actualul primar se află la al doilea mandat, însă în cei șapte ani de când administrează orașul nu am văzut o evoluție în orașul nostru. La absorbția fondurilor europene ne aflăm printre codașii județului.
În timp ce alte primării din județ au asfaltat și modernizat toate satele aparținătoare, administrația din Ocna Mureș are în derulare doar două proiecte pe finanțare din fonduri europene: reabilitarea termică a spitalului din oraș și canalizarea de la Războieni. Autostrada ne trecere pe la ”poartă” însă această oportunitate nu este fructificată de primărie”, a declarat Monica Gall.
Miron Savu (foto mijloc), coordonator al departamentului de politici publice, a prezentat o radiografie a infrastructurii din Ocna Mureș . ” Din graba de a face ceva, cei care au proiectat execuția lucrărilor au eliminat 10-12 locuri de parcare în zona cimitirului, prin felul în care au pus bordurile. De asemenea, pe străzile modernizate accesul în curțile oamenilor se face dificil, spre disperarea acestora. Ce sa mai vorbim despre permanenta risipa de bani pe plombele asfaltice? Podul de la intrarea în oraș a fost reabilitat complet în 2013, iar de atunci în fiecare primăvară se fac lucrări de reparare a craterelor care apar în asfaltul de proastă calitate.”
Atila Sipos ( foto dreapta), vicepreședintele filialei, a vorbit despre satul natal: Cisteiul de Mureș. ” Când intri în sat te bulversează trei lucruri: lipsa asfaltului pe străzile secundare, lipsa canalizării și munții de moloz aruncați pe marginea drumului. Și când te gândești că aceste lucrări de utilitate publică se puteau face demult prin fonduri europene, însă pentru asta îți trebuie puțină competență ca să întocmești un proiect eligibil.”.
Atila Sipos este student în an terminal la Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și totodată face muncă autodidactă de specializare în accesarea fondurilor europene. ” Nu mă tentează nici faptul să rămân la Cluj și nici mirajul străinătății nu mă fură. Vreau să contribui la modernizarea comunității din care fac parte”, a mai spus Atila Sipoș.
Fără doar și poate, conducerea liberală a administrației din Ocna Mureș vede în filiala USR un adversar periculos. Doar așa se poate explica de ce primarul Silviu Vințeler a refuzat să le acorde un sediu, conform art. 26 334/2006 republicată. Cu toate acestea, tot mai mulți oameni își depun adeziunile pentru a deveni membri ai filialei din Ocna Mureș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Căminul cultural din Mihalț va fi renovat printr-o finanțare PNRR: Licitația de peste 2 milioane de lei lansată pe SEAP
Căminul cultural din Mihalț va fi renovat printr-o finanțare PNRR: Licitația de peste 2 milioane de lei lansată pe SEAP Administrația comunei Mihalț a lansat recent, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, licitația care prevede renovarea energetică moderată a clădirii căminului cultural, contribuind astfel la îmbunătățirea furnizării de servicii publice la nivel local. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 3 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 3 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3