Rămâi conectat

Ştirea zilei

IRIS, la Alba Mall. Miercuri, artiștii legendari își lansează, la Alba Iulia, albumul „Lumea toată e un circ”

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

Miercuri, 13 februarie, între orele 17.00-19.00, artiștii legendari ai trupei rock Iris sunt prezenți în Alba Mall pentru lansarea noului album „Lumea toată e un circ”.

Membrii trupei vor susține o sesiune de autografe și poze pentru fani și pentru toți iubitorii de muzică prezenți.

Albumul conține 14 piese înregistrate de IRIS pe parcursul unui an de zile. Compoziția aparține membrilor trupei, iar versurile acestora sunt semnate de George Costinescu, Relu Marin, Sorin Poclitaru, Andrei Păunescu și Liliana Ștefan.

Primele trei single-uri de pe acest nou album au fost prezentate publicului începând cu vara anului trecut, iar fiecare a fost lansat alături de câte un videoclip.

IRIS îi are în componență pe: Nelu Dumitrescu (tobe, membru fondator), Nuțu Olteanu (chitară, membru fondator), Relu Marin (claviaturi), Costi Sandu (voce), Andrei Bălașa (chitară), George Costinescu (chitară bas) și Cristi Dumitrescu (tobe).

Foto: trupairis.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

DSP Alba s-a autosesizat în cazul bărbatului DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Ce măsuri vor fi luate

Bera Larisa

Publicat

în

DSP Alba s-a autosesizat în cazul bărbatului DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Ce măsuri vor fi luate Direcția de Sănătate Publică Alba s-a autosesizat în cazul bărbatului în vârstă de 76 de ani, decedat în 2 februarie 2025, în cadrul secției de neurologie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea