Producătorul de pavele şi borduri Elis Pavaje, investiţii de peste 3,5 milioane de euro, concretizate în achiziţia şi modernizarea a trei fabrici
Producătorul de pavele şi borduri Elis Pavaje, investiţii de peste 3,5 milioane de euro, concretizate în achiziţia şi modernizarea a trei fabrici
Una dintre fabricile cumpărate de Elis Pavaje este Prefabricate Vest, pe care a luat-o de la omul de afaceri Liviu Tudor.
Producătorul de pavele şi borduri Elis Pavaje, din judeţul Alba, controlat de familia Goţa, a făcut în ultimul an investiţii de peste 3,5 milioane de euro, concretizate în achiziţia şi modernizarea a trei fabrici.
Circa 1 mil. euro au mers către preluarea fabricii de pavele din localitatea Vinţu de Jos (judeţul Alba), de la compania austriacă Fruhwald.
„În plus, tot în 2018, s-a achiziţionat o secţie de piatră cubică din Almaşu Mare (judeţul Alba), unde, începând din 2019, comercializăm piatră cubică pe mai multe tipodimensiuni, capacitatea de producţie ridicându-se la 5.500 de tone pe an“, spune Emil Goţa, directorul general al Elis Pavaje. De asemenea, compania a mai cumpărat, în a doua parte a anului 2018, şi o unitate de producţie de la Prefabricate Vest Bucureşti, deţinută, potrivit datelor de pe site-ul listafirme.ro, de firma Genesis Development Offices, a omului de afaceri Liviu Tudor, care deţine parcul de afaceri West Gate.
Linia de la Prefabricate Vest va fi integrată în platforma de la Vinţu de Jos. Pentru refacerea platformelor de producţie achiziţionate, pentru construcţia halelor şi repunerea în funcţiune a utilajelor, Elis Pavaje are un buget de 2,5 milioane de euro.
Sura: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
DSP Alba s-a autosesizat în cazul bărbatului DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Ce măsuri vor fi luate
DSP Alba s-a autosesizat în cazul bărbatului DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Ce măsuri vor fi luate Direcția de Sănătate Publică Alba s-a autosesizat în cazul bărbatului în vârstă de 76 de ani, decedat în 2 februarie 2025, în cadrul secției de neurologie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Citește și: […]