Rămâi conectat

Politică Administrație

Zeci de plopi de la marginea unui drum județean din Alba, tăiați pentru siguranța șoferilor. Lemnul va fi vândut

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

Peste 70 de plopi au fost tăiați de la marginea drumului județean 704 A: DN 7 (Sebeş) – Pianu de Jos – Pianu de Sus – Strungari – Răchita – DN 67 C (Sebeşel), pentru siguranța participanților la trafic, lemnul urmând să fie vândut.

Consilierii județeni din Alba vor supune spre aprobare, în ședința ordinară de joi,  proiectul de hotărâre privind valorificarea unui volum de 66 mc lemn din specia plop proveniți din tăierea arborilor din zona de siguranță a drumului județean DJ 704 A: DN 7 (Sebeş) – Pianu de Jos – Pianu de Sus – Strungari – Răchita – DN 67 C (Sebeşel).

”Administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene, potrivit prevederilor art. 22 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, iar potrivit prevederilor art. 1 din același act normativ administrarea drumurilor publice are ca obiect proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreţinerea şi exploatarea drumurilor.

În scopul întreținerii zonei de siguranță a drumului județean 704A, a fost încheiat între U.A.T. – Județul Alba și Ocolul Silvic Valea Pianului R.A., Contractul de Servicii nr. 13746/3778/9 iulie 2018 având ca obiect „Servicii de silvicultura, servicii de tăiere a arborilor din zona de siguranță a drumului județean“. În conformitate cu prevederile contractuale, Ocolul Silvic Valea Pianului R.A. în calitate de prestator a realizat punerea în valoare a unui număr de 75 de arbori specia plop, pe acostamentul DJ 704 A, rezultând un volum de 66 mc”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Prin adresa nr. 7058/9 noiembrie 2018 Ocolul Silvic Valea Pianului R.A. a făcut cunoscut că va organiza licitație în vederea valorificării masei lemnoase care va rezulta din tăierea arborilor din zona de siguranță a drumului județean 704 A, iar prețul de pornire este de 85 lei/mc.

”A fost anexat la adresa menționată Actul de Punere în Valoare nr. 1139 DJ 704 A, precum și prețurile de referință pe specii/grupe de specii, pe grade de accesibilitate, sortimente și natura produsului. Licitația organizată de Ocolul Silvic Valea Pianului se va desfășura în conformitate cu prevederile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică aprobat prin H.G. nr. 715/2017. Potrivit acestui act normativ, organizator al licitației poate fi atât proprietarul sau administratorul, cât și prestatorul de servicii al fondului forestier proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale”, se mai arată în expunerea de motive.

Având în vedere calitatea de prestator de servicii a Ocolului Silvic Valea Pianului R.A., rezultată din Contractul de servicii nr. 13746/3778/9 iulie 2018, se impune aprobarea prin hotărâre a Consiliului Județean Alba valorificarea masei lemnoase, prin licitație organizată de Ocolului Silvic Valea Pianului, potrivit sursei citate.

”Ocolul Silvic Valea Pianului R.A. în calitate de prestator a realizat punerea în valoare a unui număr de 75 de arbori specia plop, pe acostamentul DJ 704 A, rezultând un volum de 66 mc, iar prin adresa nr.7058/09.11.2018 Ocolul Silvic Valea Pianului R.A. a făcut cunoscut că va organiza licitație în vederea valorificării masei lemnoase care va rezulta din tăierea arborilor din zona de siguranță a drumului județean 704 A iar prețul de pornire este de 85 lei/mc . A anexat la adresa menționată Actul de punere în valoare nr.1139 DJ 704 A, precum și prețurile de referință pe specii/grupe de specii, pe grade de accesibilitate, sortimente și natura produsului. Licitația organizată de Ocolul Silvic Valea Pianului se va desfășura în conformitate cu prevederile Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr.715/2017.

Potrivit art.1 lit. m din acest act normativ, organizator al licitației poate fi atât proprietarul sau administratorul cât și prestatorul de servicii al fondului forestier proprietate publică a unei unități administrativ-teritoriale. Având în vedere calitatea de prestator de servicii a Ocolului Silvic Valea Pianului, rezultată din Contractul de servicii nr.13746/3778/9 iulie 2018, se impune aprobarea prin hotărâre a Consiliului Județean Alba a valorificării masei lemnoase prin licitație organizată de Ocolului Silvic Valea Pianului. În conformitate cu prevederile art.13 din Hotărârea Guvernului României nr.715/2017, prestatorul de servicii stabilește și tipul de licitație privind valorificarea masei lemnoase. De asemenea, se impune aprobarea prin hotărâre a Consiliului Județean Alba a prețului de pornire stabilit în lei/mc, fără TVA, așa cum prevede art.20 din Hotărârea Guvernului României nr.715/2017. Suma finală rezultată în urma adjudecării către cumpărători a masei lemnoase provenite din tăierea arborilor din zona de siguranță a drumului județean 704 A, se constituie venit la bugetul propriu al Județului Alba, iar Ocolul Silvic Valea Pianului în calitate de organizator al licitației și de vânzător va depune la sediul Consiliului Județean Alba toate documentele justificative care atestă valoarea finală la care a fost adjudecată masa lemnoasă”, se arată în raportul de specialitate al proiectului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Cresc tarifele pentru serviciile de pază prestate de Poliția Locală din Alba Iulia: Proiectul, pe masa consilierilor locali

Bera Larisa

Publicat

în

Cresc tarifele pentru serviciile de pază prestate de Poliția Locală din Alba Iulia: Proiectul, pe masa consilierilor locali În ședința ordinară din data de 30 ianuarie 2025, consilierii locali vor avea de aprobat proiectul privind majorarea tarifelor serviciilor de pază oferite de poliția locală Alba Iulia.  Citește și: VIDEO | „Turiști” în Alba Iulia: Poliția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea